Florin Prunea, președintele lui Dinamo, a oferit o primă reacție oficială după greva spontană a jucătorilor, declanșată cu puțin timp înainte de startul partidei amicale cu FC Voluntari, ce trebuia să se dispute de la orele 18:00, la Săftica.
Oficialul dinamovist se alătură protestului inițiat de jucători și consideră că demersul lor, de a nu intra pe teren pentru disputarea meciului de pregătire, este unul cât se poate de justificat, în condițiile în care situația clubului este departe de a se remedia.
Președintele lui Dinamo a luat poziție imediat după ce partida amicală cu FC Voluntari a fost anulată.
„Ştiam că trebuie să vină şi momentul ăsta, pentru că asta e, jucătorii au dreptate! Păi cum să n-aibă dreptate, păi dacă îi minţi încontinuu? Tu trimiţi jucătorii în şomaj tehnic şi tu îţi iei salariul întreg? Păi unde e posibil așa ceva? Eu îi înţeleg pe jucători şi sunt de acord cu decizia lor! Foarte bine au făcut! O să-i apropie chestia asta! Jucătorii au dreptate 400%!
Când directorul general al clubului câştigă 3.500 de euro sau 4.000 şi ei iau salariul de 300 de euro? Cum, unde s-a mai întâmplat în lumea asta aşa ceva?!? Să se pregătească la fel de bine (n.r. jucătorii), să se antreneze, chiar dacă nu s-au prezentat la joc, să se antreneze şi să se adune, să facă puncte. Dar eu zic că decizia de azi a lor o să-i apropie foarte mult”, a declarat Florin Prunea pentru AntenaSport.
ProSport a anunțat în exclusivitate că jucătorii lui Dinamo s-au întors împotriva conducerii din „Ștefan cel Mare”, pentru că finanțatorul Ionuț Negoiță nu i-a chemat la negocierile pentru vânzarea clubului și pe reprezentanții Peluzei „Cătălin Hîldan”, ci a purtat discuții doar cu străinii amintiți în nenumărate rânduri și în presă, dar și de către oficialii clubului.
Conducerea clubului Dinamo nu a reușit să îi convingă pe jucători să se prezinte la amicalul cu FC Voluntari, programat sâmbătă, 6 iunie, de la ora 18:00, astfel că partida de verificare nu va mai avea loc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER