Situația gravă de la Dinamo din punct de vedere financiar a încins spiritele în cadrul formației din „Ștefan cel Mare”, astfel că Florin Prunea a avut o reacție nervoasă la adresa jucătorilor.
Președintele echipei roș-albe susține că jucătorii nu ar trebui să se intereseze de problemele de la club și să își facă meseria.
„Nu trebuie să îi interesesze ce se întâmplă cu clubul. S-au făcut eforturi. Suporterii au mai plătit un salariu. Din ce am înţeles suporterii fac eforturi în continuare să plătească încă un salariu în cel mai scurt timp. Deci din acest punct de vedere jucătorii trebuie să înţeleagă că trebuie să îşi facă meseria, nu trebuie să îşi amestece latura sportivă de cea financiară. Ei au drepturi şi obligaţii, au regulamente care le apără drepturile, se pot adresa lor, dar concentrarea trebuie să fie maximă pentru această perioadă pentru că nu este o perioadă uşoară şi este o perioadă fierbinte. Mai ales în play-out acolo jos unde suntem noi”, a declarat Florin Prunea, pentru Telekom Sport.
Oficialul lui Dinamo nu mai vrea să dea explicații despre problemele de la club și susține că singurele persoane cu care vorbește, din cadrul echipei, sunt antrenorul și o parte din jucători. Președintele formației roș-albe este nemulțumit de faptul că patronul Ionuț Negoiță nu comunică cu el.
„Sincer, m-am cam săturat şi eu să dau explicații despre ce se va întâmpla! Pentru că în afară de dialogul pe care îl am cu antrenorul şi cu o parte dintre băieţi, nu am dialog cu nimeni de la club. Nu înțeleg de ce nimeni de la club nu iese să vorbească despre aceste lucruri!
E o situaţie care a măcinat şi macină la baza clubului. Această incertitudine, care nu se mai termină, ar fi bine să se termine!”, a mai spus Florin Prunea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER