Florin Prunea îl desființează pe Gigi Becali, după startul de sezon catastrofal al FCSB-ului: „Bă, desființeaz-o și gata! Termină cu balamucul ăsta!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
FCSB a început catastrofal noul sezon competițional, iar Gigi Becali a anunțat, în stilul caracteristic, că va renunța la echipă și se va retrage din fotbal.
Prezent la emisiunea ProSport Live, Florin Prunea l-a desființat pe patronul „roș-albaștrilor”, pe care îl acuză că se joacă cu sentimentele tuturor suporterilor formației pe care o conduce.
Fostul portar al Generației de Aur i-a sugerat omului de afaceri că ar fi o soluție mai bună să desființeze echipa, decât să o țină doar pentru propria satisfacție.
Florin Prunea îl desființează pe Gigi Becali, după startul de sezon catastrofal al FCSB-ului: „Bă, desființeaz-o și gata! Termină cu balamucul ăsta!” | EXCLUSIV ProSport Live
Ulterior, Prunea a sugerat patronilor echipelor din Superliga care plătesc salarii exorbitante pentru nivelul României să renunțe la acest lucru. Fostul portar consideră că performanțele jucătorilor nu merită aceste sume și că este de neînțeles să plătești asemenea salarii pentru a fi învins de echipe precum Saburtalo.
„Bă, nu poți să te joci cu sentimentele suporterilor, până la urmă. Bă, desființeaz-o și gata! Pe bune! O desființezi, domn’e! Păi, nu e păcat de oamenii ăia care vin, totuși, că s-au rupt, a fost acea schismă. Păi, în prima etapă au avut 20 de mii de spectatori, au deschis inelul 2. Dacă tot vrei să o desființezi, desființeaz-o și gata! Termină odată cu balamucul ăsta! De ce nu o desființezi? «Nu mai vreau, domn’e».
Eu cred că a venit momentul ca echipele noastre din partea superioară a clasamentului să nu mai plătească salarii de 20-30 de mii, că el se plânge. Păi, cine te pune să dai salariu unui jucător 30 de mii de euro? «Îți dau 30 de mii de euro, dar să mă duci frate în grupe Champions, Europa sau în cel mai rău caz Conference». Eu nu îi înțeleg pe patronii ăștia, plătesc ce? Ca să mă bată Saburtalo?”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.