Robert Popa, 18 ani, 1.90 metri, a fost unul dintre cei mai buni oameni de pe teren în partida cu FCSB, 2-2. Florin Prunea, fostul portar al Universității Craiova, dar și al echipei naționale a mărturisit pentru Prosport că este convins că goalkeeperul alb-albaștrilor din Bănie va ajunge la prima reprezentativă a României.
FCSB – U Craiova 1948, 2-2, a fost un meci de un nivel ridicat. Echipa din Bănie a practicat un joc bine organizat tactic de către Nicolo Napoli, dar a avut și un portar într-o formă senzațională.
Evoluția sa a fost observată și de Florin Prunea, care consideră că portarii Robert Popa, 18 ani, de la U Craiova 1948, Mihai Popa, 21 de ani, de la FC Voluntari și Otto Hindrich, 19 ani, de la CFR Cluj, vor ajunge în anii următori la echipa națională de seniori a României.
Florin Prunea consideră că rezultatul de egalitate dintre FCSB – FCU, 2-2, nu este deloc o surpriză.
„Pentru mine nu este deloc o surpriză rezulatul dintre cele două fromații de pe Național Arena. Deși în trecut nu m-am despărțit tocmai în cele mai bune relații de Napoli, totuși eu îl cunosc foarte bine pe acest antrenor, am lucrat cu el la Poli Iași. Acest om este un strateg și un tehnician foarte bun.
Eram sigur că o să scoată un rezultat bun pe Național Arena pentru că că jocul lui FCU era în creștere după venirea lui Nicolo. Nu multe echipe pot domina prin posesie Farul lui Gică Hagi pe terenul de la Ovidiu, dar Craiova a făcut acest lucru. Napoli citește foarte bine jocul adversarilor și pune echipa bine în teren.
Robert Popa a avut o prestație senzațională în partida cu FCSB. (Foto, Cătălin Ciupureanu, Ediție.ro)
Dar U Craiova a avut și un portar într-o formă senzațională. Bravo lui Mititelu că a pus mâna pe acest puști și l-a adus în Bănie. A dat o adevărată lovitură. Trebuie să avem grijă de acest copil și trebuie să îl creștem cu mare grijă. Nu trebuie să i se urce acum la cap laudele primite după acest meci. Trebuie să revină la antrenamente și să muncească de două ori mai mult. Eu îl văd și la echipa națională. Avem tineri de mare perspectivă, iar un Robert Popa de Craiova, un Mihai Popa de la Voluntari, dar și Hindrich de la CFR, pot ajunge la echipa națională în anii ce vin. Stăm foaerte bine la acest capitol”, a spus Prunea.
Florin Prunea a vorbit și despre prestația lui Andrei Vlad.
„Din păcate, Vlad a pierdut clar lupta cu Robert Popa în acel meci, iar el nu avea voie să primească un astfel de gol de la Baeten. S-a văzut clar că mijlocașul oltenilor nu avea de gând să centreze. Nu știu unde i-a fost mintea lui Vlad, dar nu s-a concentrat deloc la acea fază. Iar un astfel de gol primit te poate costa enorm. Ei au pierdut o șansă mare de a reduce distanta de CFR la șase puncte. Nu știu ce se întâmplă cu Vlad, dar e cazul să își revină repede”, a încheiat Prunea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER