Florin Prunea mizează pe Rapid în marele derby cu FCSB, chiar dacă roș-albaștrii merg foarte bine în ultima perioadă, sub comanda lui Toni Petrea.
În direct la ProSport Live, Prunea a vorbit despre partida de miercuri și știe care e marele avantaj al giuleștenilor pe Arena Națională.
Patronul de la FCSB speră să nu vadă intrări dure din partea rapidiștilor: „Ei vor fi foarte agresivi, rog arbitrul să-și facă datoria. Vreau să jucăm fotbal ca în Europa, nu vreau lupte greco-romane, cotonogeală”, a declarat Gigi Becali pentru Pro X.
Florin Prunea a recunoscut că FCSB este favorită, însă nu uită că Rapid va avea în jur de 8.000 de suporteri pe cel mai mare stadion al țării.
În tur, giuleștenii au dat lovitura, iar FCSB a fost învinsă cu 0-1.
„Grigore și Carnat sunt foarte importanți. La Ioniță, se vede că nu a jucat mult timp. Hlistei va fi operat, probabil are ceva la menisc, nu ratează pregătirea din primăvară. Este un meci pe care îl așteaptă toată lumea. FCSB este favorită, dar Rapidul când are suporteri în spate, se transformă. Rapidul poate câștiga mâine seară”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.
Invitat la ProSport, Prunea crede că portarii vor juca un rol important în derby-ul de pe Arena Națională: „Eu cred că foarte importanți vor fi portarii mâine seară, evoluția lor. Dacă-ți amintești, la derby-uri mereu au contat portarii și golgheterul”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER