Florin Prunea nu ar refuza-o pe CFR Cluj: „Cine nu ar fi tentat?”. Ce spune fostul oficial despre evenimentele din Ardeal: „Dacă Neluțu Varga știa altceva, e grav!”
Fostul președinte de club Florin Prunea recunoaște că ar fi tentat să o preia pe CFR Cluj, după ce finanțatorul Neluțu Varga a hotărât să schimbe atât conducerea, cât și stafful tehnic.
Scandalul de la Cluj nu îl sperie pe Florin Prunea, care ar fi dispus să lucreze pentru CFR, în cazul în care va fi ofertat. Fostul oficial spune că a trăit astfel de momente tensionate de-a lungul carierei sale, dar susține că a încercat să le managerieze mai bine și să evite, astfel, conflictele.
Florin Prunea consideră că problema cea mai mare de la CFR Cluj este că patronul Neluțu Varga nu ar fi fost informat cu privire la clauzele de reziliere pe care le are în contract antrenorul Marius Șumudică.
Florin Prunea analizează situația de la CFR Cluj: „Dacă Neluțu Varga știa altceva, e grav!”
Fostul oficial Florin Prunea recunoaște că sunt probleme serioase la CFR Cluj, dar nu exclude o colaborare cu ardelenii, în cazul în care va primi o ofertă în acest sens. „Pe oricine tentează, pe cine nu ar tenta să se ducă la un club de talia lui CFR?”, a declarat fostul internațional.
Florin Prunea consideră că Neluțu Varga și-a ales greșit colaboratorii, în contextul în care finanțatorul campioanei României susține că nu știa ce sumă trebuie să scoată din buzunar dacă îl demite pe Marius Șumudică. „Când ai semnat un contract, ți-l asumi. E un document pe care ți-l asumi. Dacă e adevărat că Varga nu a știut, e o foarte mare problema. Crezi că vreun patron stă să se uite pe contractele pe care le semnează? Dacă domnul Varga a știut altceva, e grav. Cei care au fost acolo puși de el i-au ascuns clauzele cu antrenorii și jucătorii. Nu am mai auzit așa ceva până acum”, a mai spus Florin Prunea.
Fostul oficial susține că a trăit un episod asemănător pe vremea când o reprezenta pe Poli Iași, dar spune că situația s-a aprins doar după ce a încercat timp de trei ore să încheie pe cale amiabilă contractul cu antrenorul Nicolo Napoli.