Florin Prunea, reacție halucinantă după apariția focarului de la Dinamo: „Toate au un preț în viață, toate se plătesc, nimic nu rămâne neplătit!”
Florin Prunea, fostul manager general de la Dinamo, a avut o reacție incredibilă după ce ProSport a anunțat, în exclusivitate, că șase fotbaliști de la Dinamo sunt infectați cu noul coronavirus.
Mai exact, jucătorii de la Dinamo depistați pozitiv cu COVID-19 sunt Vali Lazăr, Ricardo Grigore, Mihai Popescu, Mrzljak, Ștefan Fara (portar, 18 ani) și Alexandru Răuță.
Florin Prunea, reacție halucinantă după apariția focarului de la Dinamo
Fostul oficial de la Dinamo este de părere că formația din „Ștefan cel Mare” este blestemată, însă susține că toate problemele de la echipa roș-albă vin ca urmare a neregulilor din cadrul clubului.
„Rămân fără cuvinte. Nu cred că mai este nimic de comentat, importantă e sănătatea jucătorilor și a staff-ului. Sper să nu mai apară ceva într-o zi sau două. La clubul ăsta, în fiecare zi se întâmplă câte o nenorocire. E blestemat clubul ăsta.
Păcate multe, foarte multe păcate se plătesc! De ce? Nu știu! S-au mințit jucători, s-au păcălit. Toate au un preț în viață, toate se plătesc, nimic nu rămâne neplătit. Nu știu ce să zic.
Deci la câte s-au întâmplat anul ăsta la club… este incredibil. Chiar aseară aveam pe cineva la mine în vizită, tot din fotbal, și discutam. Mi-a spus «sunt curios ce se va mai întâmpla». Și dimineață mi-a sunat telefonul și am aflat. «Ia uite, bă, ce mi-a zis ăsta aseară»”, a declarat Florin Prunea pentru Digi Sport.
Florin Prunea: „Dinamo mai are un singur portar acum!”
Florin Prunea semnalează și problemele de lot pe care le are Dinamo. În momentul de față, „câinii” au în echipă un singur portar, Cătălin Straton, după plecarea lui Riccardo Piscitelli.
„E același film, vedem din nou același film.
Eu sper să nu fie și altceva, băieții ăștia au fost în cantonament, au fost în grup acolo. Sper să nu mai apară și alte cazuri. Doi băieți am înțeles că au probleme. Fara, portarul.
Păi Dinamo mai are un singur portar acum. Doamne, Maica Domnului. Păi dacă i-au dat drumul lui Piscitelli gratis? Ce să fac. Asta e.
Este într-o situație foarte complicată, într-o situație aproape fără ieșire. Din nou șapte zile de izolare, din nou fără antrenamente. Părerea mea, este foarte greu. Butonul este la jucători. Să strângă rândurile, să joace și să se autodepășească. Nu există altă șansă de salvare”, a mai spus Florin Prunea.