Fostul mare fotbalist Florin Răducioiu și luptătorul Benny Adegbuyi au fost protagoniștii unui moment amuzant la evenimentul de lansare a revistei SUPEREURO.
Luptătorul și fostul mare internațional român s-au întâlnit în fața clădirii în care se ținea evenimentul, în zona Romexpo.
Lângă Florin Răducioiu s-au mai aflat, în momentul discuției cu Benny Adegbuyi, și prezentatorul Vali Moraru, dar și foștii colegi de la națională: Bogdan Stelea și Ilie Dumitrescu.
Reporterul ProSport a surprins momentul în care luptătorul a venit către cei patru și i-a salutat. În acel moment, Florin Răducioiu a făcut o remarcă care i-a lăsat pe toți cu zâmbetul pe buze.
„Dacă aveam fizicul tău, dădeam câte 50 de goluri pe sezon. Eram precum (Radion) Cămătaru”, i-a transmis Florin Răducioiu lui Benny Adegbuyi.
Radion Cămătaru a reușit să înscrie un număr fabulos de goluri atât în perioada în care a jucat în România, cât și în străinătate.
La Universitatea Craiova, în sezonul 1980 / 1981 a marcat de 23 de ori, iar la Dinamo, în primul sezon pe care l-a prins în „Ștefan cel Mare” (1986/1987), a reușit să înscrie 44 de goluri.
La inițiativa primarului Municipiului Aiud, Oana Badea, Consiliul Local a decis, pentru performanțele obținute, acordarea titlului de cetățean de onoare lui Benny Adegbuyi.
Deși s-a născut la Cluj, luptătorul a făcut studiile gimnaziale și liceul la Aiud.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER