Florin Talpan a depus noi dovezi la dosar și anunță o victorie zdrobitoare împotriva lui Gigi Becali, în procesul pentru marcă și palmares dintre CSA Steaua și FCSB.
Juristul „militarilor” e convins că formația din Superliga nu va mai avea nicio șansă în instanță în urma ultimelor evenimente.
Deși judecătorii au hotărât să amâne pronunțarea pentru un nou termen, stabilit la 21 februarie, Talpan e convins că nimic nu-l va putea opri din a obține triumful final în bătălia cu Gigi Becali.
„A fost un termen de judecată. Sunt convins că voi câștiga, pentru că din probele depuse de către subsemnatul la dosar practic am demonstrat că noi am folosit toate mărcile.
N-am fost de rea-credință. Noi deținem marca, noi deținem palmaresul echipei de fotbal. Inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit foarte clar că ei nu dețin palmaresul pe perioada 2003-2017.
Deci practic ei nu au nici numele. Li s-a interzis prin decizia Curții de Apel. Voi câștiga acest dosar pentru că am depus atât de mult suflet”, a declarat Florin Talpan, conform iamsport.ro.
Zilele trecute, Mircea Lucescu și-a exprimat convingerea cu privire la faptul că o fuziune între FCSB și CSA Steaua este singura soluție potrivită pentru rezolvarea acestui conflict.
„Un meci bun (n.r. FCSB – Farul). Două echilibrate, sigur una cu jucători superiori la nivel valoric… Steaua. (Este FCSB) Eu aşa îi spun, Steaua. Se va ajunge la un moment dat la ideea de a se avea o singură echipă. Dinamo e un exemplu negativ acum, s-a ajuns şi aici la împărţirea suporterilor.
Nu ştiu cum, se va ajunge la o înţelegere. Nu se poate, în felul ăsta diminuăm din valoarea echipelor noastre când nu ne concentrăm într-o singură direcţie. E dificil!
Ofsaidul nu se justifică, primul care a atacat mingea era în careu un metru. Eu zic că a dat în compensaţie. Una peste alta, cred că rezultatul este echitabil. Şi eu mă aşteptam la mai mult. Se vedea că jucătorii au jucat cu presiunea punctelor şi au făcut greşeli copilăreşti”, a declarat Mircea Lucescu, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER