Florin Talpan e făcut praf de Dumitru Dragomir și e acuzat că a „rupt” galeria Stelei în două! „E disperat! El s-a trezit în farfurie doar cu varză. A rămas fără sarmale! Visa la sarmaua de comandant al clubului” | EXCLUSIV
Dumitru Dragomir este convins că scindarea suporterilor Stelei s-a produs doar din cauza lui Florin Talpan.
Florin Talpan a primit o lovitură devastatoare!
Florin Talpan și suporterii celor de la CSA Steaua au primit în cursul zilei de marți o mare lovitură. Juristul celor din Ghencea era convins că lupta de la ICCJ, pentru palmaresul celui mai titrat club din fotbalul românesc, cu gruparea lui Gigi Becali, se va tranșa pentru totdeauna în favoarea CSA-ului.
Însă, procesul a fost trimis la rejudecare la Curtea de Apel, iar tabăra lui Gigi Becali este convins că va avea avea câștig de cauză.
La rândul său, Florin Talpan este și el în continaure sigur de Apel, dar jurisul CSA-ului nu a ezitat să pună tunurile pe judecători și să le conteste acestora public decizia cu tot felul de acuze.
„În ultimul timp, Florin Talpan și-a pierdut busola! După ce s-a trezit, la împărțeala funcțiilor, fără sarmale în farfuria lui, îi atacă acum pe toți, inclusiv pe șefii lui!”
Dumitru Dragomir a comentat pentru ProSport decizia luată de judecătorii la ICCJ. „Oameni buni, acei judecători de la ICCJ și-au dat seama unde este Steaua adevarată. Toți știm asta, iar eu știu chiar foarte bine că Steaua adevărată este la Gigi Becali.
Tot circul ăsta dintre cele două grupări se întâmplă doar din cauza acestui Florin Talpan, cel care știe foarte bine că Gigi Becali a oferit continuitate echipei de fotbal. Era și el pe acolo când Gigi a preluat echipa. A uitat când venea pe la meciuri în lojele din Ghencea, iar Gigi Becali era patronul Stelei? Pentru ce echipă venea el în loje? Însă, el acum este disperat. După ce a declanșat acest război și și-a făcut o grămadă de dușmani, s-a trezit, la împărțeala funcțiilor prin Ghencea de către cei de la armată, că în farfuria lui este doar varză. El nu a prins nicio sarma. A rămas fără sarmale în farfurie, iar alții sunt urcați în grade. El se visa comandantul clubului, dar nu a prins sarmaua asta.
De asta e disperat acum, iar după decizia asta simte că îi fuge pământul de sub picioare. S-a certat cu toată lumea, și-a atacat public până și proprii șefi, iar acum uite că e foarte aproape să piardă și marele proces. El nu e jurist rău pe meserie, dar dă acum din gură ca să dea bine la suporteri. Și-a dat seama că doar pe acei suporteri i-ar mai putea avea de partea lui. Dar, dacă pierde acest proces, atunci pensionarea lui este foarte aproape. Iar pe el o să îl doară în pălărie. Se va pensiona și va dispărea din peisaj. Vă repet: nu e un jurist prost pe meserie, e bun, dar procesul ăsta l-a luat prea personal și s-a ajuns unde s-a ajuns. Suporterii s-au scindat și se dușmănesc între ei din cauza tuturor acțiunilor lui Talpan”, a spus Dragomir.