Florin Tănase a găsit scuza perfectă pentru rușinea din meciul cu Hermannstadt. „Terenul este înghețat! Observatorul vine în adidași”
FCSB s-a împiedicat din nou în lupta pentru titlu. Formația lui Toni Petrea a fost învinsă de Hermannstadt, după un gol marcat din penalty de Romario Pires. Căpitanul Florin Tănase a dat vina pe terenul înghețat de la Mediaș și a spus că în aceste condiții nu se poate juca fotbal. Roș-albaștrii ajung pe locul doi dacă CFR Cluj învinge FC Voluntari.
FCSB poate pierde primul loc după această etapă. Trupa lui Toni Petrea a fost învinsă de FC Hermannstadt, după golul înscris de Romario în urma unei lovituri de la 11 metri acordată eronat de arbitrului Cătălin Popa. Florin Tănase a fost nervos.Și în timpul partidei, când a încasat un galben, dar și la finalul întâlnirii când a spus că FCSB a fost învinsă din cauza terenului. A ieșit la atac și a spus că nu înțelege de ce joacă la temperaturi atît de scăzute.
„Nu am făcut un meci bun, dar pe terenul ăsta nu se poate juca. Terenul este înghețat! Cum să jucăm? Ăsta nu este fotbal. Observatorul vine să se plimbe. Nu ai cum să-ți impui jocul pe un astfel de teren. Suferim mult din cauza terenului. Nu pricep!
În noiembrie jucam la o săptămână, iar acum, pe frigul ăsta, jucăm la trei zile. De ce jucăm în ianuarie din trei în trei zile? Nu poți să frînezi, nu poți să driblezi. Normal, observatorul vine în adidași la meci”, a declarat Florin Tănase, la interviurile de la finalul partidei.
FCSB are 48 de puncte și ocupă primul loc, dar CFR Cluj o va depăși dacă reușește să câștige partida de luni cu FC Voluntari.
„Am pierdut trei puncte importante. Dacă vrei campionatul, trebuie să câștigi toate punctele cu echipele din play-out…. din subsolul clasamentului”, a mai spus Tănase.