Florin Tănase depune armele după ce FCSB a fost învinsă la Cluj. „CFR mai poate pierde titlul doar dacă se întâmplă o minune”. Replică stranie când a fost întrebat de COVID-19
Este dezamăgire mare în tabără FCSB. Echipa avea nevoie să nu piardă la Cluj ca să rămână în lupta pentru titlu. Autogolul lui Ovidiu Popescu a năruit toate speranțele. Ardelenii au câștigat cu 1-0 și au ajuns la 7 puncte de formația roș-albastră.
Pentru Florin Tănase primul loc pare o „misiune imposibilă”. Căpitanul a depus deja armele, dar spune că fără Arlauskis alta ar fi fost soarta acestei partide decisive. Portarul lituanian a făcut minuni în poartă și și-a salvat echipa de la înfrângere.
„Ne așteptam să luăm puncte aici. Am făcut un meci bun, dar norocol nu poate fi antrenat.
A câștigat echipa care a fost mai pragmatică?
Pragmatism? După părerea mea un singur jucător a adus victoria. Arlauskis a fost senzațional! Sunt 90 la sută campioni, dar o minune îi mai poate face să piardă titlul”, a declarat Florin Tănase la conferința de presă de la finalul partidei.
„Știam că o să fie un meci greu. Am practicat un joc bun și nu meritam să pierdem. Sunt la 7 puncte și nu avem ce să facem. Trebuie să continuăm lupta… către ei. O să fie greu să-i prindem, dar noi sperăm și o să vedem la final”, a declarat Darius Olaru la conferința de presă.
Florin Tănase, discurs ciudat despre COVID-19
Căpitanul FCSB regretă că meciul nu s-a jucat cu spectatori. Îi este dor de meciurile cu fani și chiar de înjurăturile de la partidele din deplasare.
„A fost ca un meci amical. Este urât fără suporteri… în deplasare mai auzi și o înjurătură. Nu știu de ce nu i-a lăsat pe stadion...” a mai afirmat căpitanul FCSB.
„Este foarte greu să joci fără suporteri. Auzeam îm boxe niște sunete ca si cum ar fi suporteri… Sperăm să vină alături de noi cât mai repede. Așa ne simțim fotbaliști”, a mai declarat Olaru.
Tănase a vorbit și de pandemia de COVID-19 a avut un discurs asemănător cu al antrenorului Bogdan Vintilă.
„Nu știu ce este și cu regulile astea. Dânșii cred că de la noi a plecat virusul ăsta”, a mai spus Tănase.