Florin Tănase se poate transfera în orice clipă de la FCSB! Anunțul lui Meme Stoica: „Dacă îi plătește clauza, trebuie să îi căutăm înlocuitor”
FCSB s-a despărțit deja de 10 fotbaliști în această vară, iar lista ar putea continua. Florin Tănase se poate transfera în orice clipă de la „roș-albaștrii”, anunță MM Stoica.
Oficialul vicecampioanei a recunoscut că nu este sigur dacă vor mai avea loc plecări de la echipă în cadrul acestei perioade de transferuri, însă nu a exclus posibilitatea ca decarul formației să se transfere.
Florin Tănase începe al șaptelea sezon în tricoul FCSB-ului, însă, spre deosebire de alți ani, a declarat că nu îi mai stă gândul la o plecare și că este concentrat să câștige campionatul cu formația sa.
Florin Tănase se poate transfera în orice clipă de la FCSB! Anunțul lui Meme Stoica: „Dacă îi plătește clauza, trebuie să îi căutăm înlocuitor”
Cu toate astea, Mihai Stoica a precizat că, dacă cineva îi va plăti clauza, clubul nu are puterea de a se opune și vor fi nevoiți să găsească un înlocuitor. Situația lui Tănase este interesantă, deoarece este golgheterul României din ultimele două stagiuni, și deși clauza de reziliere i-a fost scăzută, odată cu ea au scăzut și ofertele venite pe adresa produsului Academiei Hagi.
„Nu știu dacă vor mai fi plecări, spre deosebire de acum 4-5 ani perioada de transferuri se încheie în septembrie. Dacă cineva îi plătește clauza lui Tănase, trebuie să îi căutăm înlocuitor”, a declarat Mihai Stoica.
Au existat discuții în această vară privind un transfer al lui Tănase la Ferencvaros, campioana Ungariei, însă totul s-a blocat după ce oficialii clubului maghiar nu au fost de acord să achite suma de 3 milioane de euro, trecută în contractul căpitanului de la FCSB. 2.000.000 de euro a fost oferta propusă de șefii lui Ferencvaros, lucru cu care Gigi Becali nu a fost de acord. Patronul „roș-albaștrilor” a explicat că nu va renunța la jucătorul său pentru o sumă mai mică decât cea trecută în contract.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures