CSA Steaua a pierdut calificarea în barajul de promovare pentru Liga a treia în fața celor de la Academia Rapid, după ce elevii lui Marius Lăcătuș au pierdut ultimul meci din play-off cu giuleștenii, scor 2-0. Academia Rapid va juca barajul împotriva reprezentantei județului Giurgiu. Juristul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, Florin Talpan, este dispus să meargă până în pânzele albe pentru a dovedi că cinci dintre jucătorii Rapidului au fost legitimați ilegal.
„Eu as vrea sa fac cateva precizari. În primul rand am contestat dreptul de joc al unor jucatori. Academia Rapid nu a putut încheia contracte în condițiile în care nu are personalitate juridică. Sunt încălcări foarte grave ale regulamentelor FIFA, UEFA și FRF. Tot ce se face acolo este în afara legii. Eu nu am pierdut și nu voi pierde, voi merge până în pânzele albe pentru că adevărul și dreptatea să se instaureze.
Este incredibil ce se întâmplă și nimeni nu vede în țara asta. Îmi doresc să am o întâlnire cu domnul presedinte Burleanu. Am vorbit cu domnul Petrea, vreau să ajung la domnul Burleanu. Nu mai putem să fim bătaie de joc. Am împlinit 71 de ani, am avut performanțe. Dorim ca legile să fie respectate. Nu se poate așa ceva. De ce se întâmplă lucrul ăsta?”, a spus Florin Talpan la Digisport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER