Fost conducător de club, categoric în privința implementării VAR-ului în Liga 1: „Nu se dorește!”

Iuliu Mureșan (67 de ani), fost președinte la CFR Cluj, a vorbit despre ceea ce blochează implementarea sistemului de arbitraj video, în fotbalul din România.

În ultima perioadă, între FRF și LPF a pornit un adevărat „război” cu privire la aducerea VAR-ului în Liga 1, cele două foruri acuzându-se reciproc de interese ascunse.

Potrivit spuselor lui Mihai Rotaru, o sedință a reprezentanților tuturor cluburilor, din Liga 1, va avea loc joi, în cadrul căreia se va discuta despre aducerea VAR-ului, în fotbalul românesc.

Iuliu Mureșan, categoric în privința implementării VAR-ului în Liga 1

Fostul oficial de la CFR Cluj este de părere că nu se dorește aducerea sistemului de arbitraj video, în Liga 1. Acesta mai spune că România nu este pregătită, din punct de vedere financiar, să implementeze VAR-ul.

„Așa e în fotbalul românesc. Avem nevoie de el să corecteze greșelile și să oprească orice fel de discuție. Arbitrii fac greșeli mari, dar după cum văd eu, parcă nu se dorește. Nimeni nu vrea să plătească niște bani, atât implementarea lui, aparatura, dar și costurile suplimentare de la fiecare etapă.

Echipele n-ar vrea să dea din banii lor, Federația nu știu dacă e obligată să implementeze și oricum nu au bani mulți, LPF iar n-are bani, deci e o problemă financiară. Dacă ar veni cineva să ne dea VAR-ul gratis, toată lumea s-ar bucura și ar accepta”, a declarat Iuliu Mureșan, pentru Antena Sport.

Gino Iorgulescu, despre „războiul” LPF-FRF

Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a intervenit în scandalul LPF-FRF și a oferit detalii din culisele acestui conflict care a zguduit fotbalul românesc.

„Consider că între cele două entități care conduc fotbalul românesc trebuie să existe un dialog permanent. Mă deranjează atacurile venite dinspre FRF, mai ales că liga a arătat mereu disponibilitate pentru dialog și pentru rezolvarea problemelor. Introducerea VAR trebuie să fie pentru toată lumea o prioritate. Vedem ce se întâmplă în Europa și trebuie să facem totul pentru a ajunge la acel nivel măcar din punctul acesta de vedere.

Nu înțeleg cui îi folosesc aceste contre repetate între noi și FRF. Mi se reproșează aparițiile sporadice în mass media. Să lămurim și subiectul ăsta. Justin Ștefan este Secretarul General al LPF, este o persoană care se bucură de tot sprijinul meu. Cine își închipuie că Justin vorbește fără să se consulte cu mine, se înșală. Justin vorbește în numele LPF pentru că are această calitate și, mai mult, exprimă întocmai poziția instituției pe care o reprezintă.

Vă readuc aminte că noi am anunțat în urmă cu mult timp că suntem pregătiți să implementăm sistemul VAR. Ceea ce a ținut de noi am făcut. FRF-ul dorește să fie coordonator de proiect și să aibă control, în continuare, asupra arbitrilor. Mai întâi trebuie să își asume și responsabilitățile, nu numai beneficiile. Dar să nu uite de indicaţiile forumului internaţional, acelea că noi, LPF, suntem coordonatori de proiect, fiind cei care organizează Liga 1”, a declarat Gino Iorgulescu, pentru PlaySport.

Publicat: 01 03. 2021, 19:36
Actualizat: 01 03. 2021, 19:40