Octavian Popescu este unul dintre cei mai promițători tineri jucători din fotbalul intern, astfel că deja se vorbește despre un viitor transfer în străinătate. Însă, Paul Codrea, fost internațional român, trage un semnal de alarmă cu privire la noua „perlă” a lui FCSB.
Octavian Popescu (18 ani) a fost transferat de FCSB, liber de contract, în vară, de la Universitatea Craiova.
Tânărul fotbalist s-a făcut rapid remarcat în tricoul lui FCSB și a devenit o prezență constantă în primul „11” al echipei bucureștene.
Fostul internațional român este de acord cu faptul că Octavian Popescu are talent, însă consideră că, pe umerii tânărul jucător, este pusă foarte multă presiune, astfel că are nevoie de o persoană care să-l ajute să treacă peste acest obstacol.
„Eu sunt coleg cu unchiul lui, Octavian Popescu, cel care a jucat la Craiova Maxima și la Poli Timișoara. E un om deosebit și chiar discuăm săptămânal despre evoluțiile lui Tavi Popescu junior.
E foarte talentat, dar acum doar pentru că e foarte talentat ce să facem, să-l vindem pe 50 de milioane sau să-i dăm în cap dacă nu joacă bine… Hai să-l vedem peste un an, peste doi, dacă menține nivelul, dacă progresează. Trebuie răbdare. Meci de meci simte presiunea și el și nu știu dacă e cazul.
Cine e talent e talent de la orice vârstă. Dacă aș fi în anturajul lui, aș încerca să-l liniștesc, să-l fac să nu citească ziarele”, a declarat Paul Codrea, pentru Realitatea Sportivă.
„Pancone” susține că, prima dată când l-a văzut evoluând pe Octavian Popescu, a fost la antrenamentele Rapidului, în 2018. La acel moment, Octavian Popescu era legitimat la Regal Sport, însă grupele de junori ale echipei bucureștene fuseseră împrumutate Rapidului.
Fostul mare fotbalist din Giulești îl apreciază foarte mult pe Octavian Popescu și susține că tânărul jucător se aseamănă cu el, pe când avea 18 ani.
„Popescu e încântător. Primul meci la seniori îl are cu mine, un Rapid – Voluntari. Te uitai la mai mulți copii și vedeai un copil mic, blonduț, care ieșea dintr-o grămadă din aia ca la rugby. Se antrena cu Rapid, care a luat grupele de la Regal.
Atunci au fost împrumutați Rapidului ca să ne putem desfășura activitatea în Liga 3. L-am chemat, a și jucat un sfert de oră la seniori, mi se pare. E genul de talent pur. În 2018 era treaba asta, când era foarte firav și micuț, acum e deja bărbat. Are o maturitate în joc și o dezinvoltură incredibilă. Depinde de multe ca să ajungă fotbalist.
Talente din astea au mai fost multe. Cred că e la fel ca mine, la 18 ani. Eu, într-un Iași – Craiova, pe o mocirlă în Copou, am adunat vreo 6 jucători și nu puteau să-mi ia mingea”, a declarat Daniel Pancu, pentru Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER