Fostele glorii încearcă salvarea Științei:** „Universitatea nu are voie să moară! Am decis să mă implic și eu! Există și un plan”

Situația Universității Craiova este în continuare complicată după ce vara trecută Comitetul Executiv al FRF a decis dezafilierea echipei.

De atunci, cazul a intrat în atenția DNA, care instrumentează excluderea în urma plângerii penale făcute de patronul Adrian Mititelu.

Fostul mare jucător al Științei, Gică Craioveanu, a declarat că se va implica în salvarea Universitătii Craiova, anunțând că există deja un plan pentru revigorarea echipei, dar că acesta nu poate fi aplicat imediat.

„Universitatea Craiova nu are voie să moară, nu a murit niciodată, e cea mai frumoasă echipă din România. Am decis să mă implic și eu, mai sunt si altii care o vor face.

Am vorbit și cu Bădiță, există un plan, dar acum suntem nevoiți să așteptăm o perioadă. Văd ca Adrian Mititelu continuă să lupte, ceea ce este extraordinar”, a declarat Craioveanu pentru radiogsp.

Publicat: 14 02. 2012, 18:30
Actualizat: 14 02. 2012, 18:31