Un fost antrenor al celor de la Rapid București pune presiune pe Marius Șumudică, după ce giuleștenii au terminat anul 2024 în afara locurilor de play-off.
Mihai Iosif a fost prezent la emisiunea Exclusiv Rapid, unde a vorbit despre situația actuală de la echipa patronată de Dan Șucu, și a dezvăluit care este cel mai dificil obiectiv pentru alb-vișinii.
Mihai Iosif, fost antrenor al celor de la Rapid București, a fost prezent la emisiunea Exclusiv Rapid, unde a vorbit despre perioada pe care o traversează giuleștenii și despre rezultatele înregistrate de echipa pregătită de Marius Șumudică în ultima perioadă.
Astfel, tehnicianul a vorbit și despre obiectivele pe care le are echipa patronată de Dan Șucu în actualul sezon. Mihai Iosif consideră că Rapid București poate lupta chiar pentru cucerirea titlului de campioană și este de părere că cea mai grea misiune pentru alb-vișinii este să obțină un loc în play-off.
„Sincronizare între patronat, echipă și suporteri. Asta trebuie să dea forță Rapidului. Fără asta, e greu. Rapid se poate bate la titlu în orice moment dacă ajunge în play-off. Asta e problema mai mare, să intre în play-off. Mai sunt 27 de puncte în joc până la play-off, nouă etape. Până la titlu, încă zece etape”, a declarat Mihai Iosif, la Exclusiv Rapid.
Marius Șumudică a trasat deja câteva obiective importante pentru anul 2025. Tehnicianul are de gând să ducă echipa în play-off-ul Superligii și să câștige Cupa României, pentru a le face o bucurie fanilor. Totodată, acesta și propune să ducă Rapidul și în cupele europene.
„Le mulțumesc fanilor, e urez un Crăciun fericit și la anul să se bucure de rezultatele promise de mine, să ajungem în play-off și cât mai departe în Cupă.
Se putea mai bine în 2024, suntem calificați cu șanse mari în semifinalele Cupei. Nu stăm acum să ne gândim că trecem ușor de Metalul Buzău. Vom fi concentrați, ne dorim să câștigăm trofeul, să jucăm finala. Îmi doresc să intrăm în play-off, să ducem Rapidul în cupele europene. Îmi doresc foarte mult un parcurs european, ar fi ceva enorm și pentru jucători și pentru mine”, a declarat Marius Șumudică, la conferința de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER