Fostul antrenor al Universității Craiova, cu ochii pe echipa lui Mihai Rotaru! „Pariul” pe care l-a făcut înaintea derby-ului cu FCSB: „La asta mă aștept!” | EXCLUSIV

Laszlo Balint nu va rata derby-ul dintre Universitatea Craiova și FCSB, iar antrenorul care l-a înlocuit pe Mirel Rădoi așteaptă un meci cu multe goluri în Bănie.

Tehnicianul crede că ambele echipe vor marca în partida de duminică, în condițiile în care egalul nu avantajează nicio echipă.

„Întâlnim un adversar bun, un adversar care își dorește campionatul, cu un antrenor nou și la ei, cu schimbare de sistem. O echipă organizată bine defensiv. Se văd niște lucruri de când a venit Mirel acolo. E vorba de un joc între Steaua (n.r. FCSB) și Craiova. Nu trebuie să ne gândim că joc eu contra lui Mirel. Nu trebuie să găsim un duel aprig între noi”, a spus Nicolae Dică, înaintea partidei care va fi arbitrată de Radu Petrescu.

Laszlo Balint, cu ochii pe derby-ul Universitatea Craiova – FCSB: „Vor marca ambele echipe!”

Laszlo Balint este convins că egalul nu mulțumește pe nimeni, așa că sunt toate „ingredientele” pentru a asista la un nou derby spectaculos.

„Va fi un meci care pe care la Craiova! Îl voi urmări precum un spectator neutru. Este clar că ambele echipe sunt sub presiune, după începutul mai puțin bun de sezon. Cred că vor marca ambele echipe și vom avea parte de spectacol. Eu la asta mă aștept! Este clar că nici FCSB nu stă bine, a luat gol meci de meci în Superliga. Apărarea lor este vulnerabilă!

Totuși, indiferent de ceea ce se va întâmpla în derby-ul de la Craiova, nimic nu se joacă duminică. Mai sunt multe partide, iar obiectivul este acum să prinzi play-off-ul. Apoi, diferența poate fi surmontată, având în vedere acest sistem. Asta este important pentru ambele echipe în momentul de față, să ajungă în play-off”, a spus Laszlo Balint, pentru ProSport.

Laszlo Gyorgy Balint reactioneaza in meciul de fotbal dintre FC U Craiova si Universitatea Craiova, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, duminica 7 august 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

La centrul partidei dintre Universitatea Craiova și FCSB se va afla arbitrul Radu Petrescu (București), așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, iar acesta va fi ajutat de asistenții Sebastian Gheorghe (Suceava) și Mircea Orbuleț (București).

Publicat: 17 09. 2022, 22:21
Actualizat: 18 09. 2022, 01:10