Fostul antrenor de la Dinamo și de la CFR Cluj și-a anunțat retragerea la doar 53 de ani: „Nu mai vreau, mi s-a făcut scârbă”
Ajuns la 53 de ani, Vasile Miriuță a declarat că este gata să se retragă din meseria de antrenor pe care a practicat-o în ultimii aproximativ 12 ani.
Ultima dată la FC Hermannstadt, acolo unde a fost dat afară de către oficialii clubului, Vasile Miriuță a anunțat că și-a întrerupt activitatea de tehnician pentru un termen nedeterminat.
În prezent director tehnic la Baia Mare, echipă ce a promovat în Liga 2 în acest sezon, acesta a declarat că dorește să mai audă de niciun patron din fotbalul românesc.
Fostul antrenor de la Dinamo și de la CFR Cluj și-a anunțat retragerea la doar 53 de ani: „Nu mai vreau, mi s-a făcut scârbă”
Vasile Miriuță se declară scârbit de ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc și de aceea a luat decizia de a nu mai antrena.
„Vă dau cuvântul meu de onoare, am avut o ofertă de la o echipă de prima ligă, dar nu mai vreau să antrenez. Mi s-a făcut scârbă. Am pus suflet și la Sibiu (n.r. – la Hermannstadt), am pus peste tot, dar nu mai vreau, gata, sunt scârbit”, a declarat Vasile Miriuță, la Pro Arena.
Fostul antrenor al celor de la Dinamo și de la CFR Cluj a avut o experiență nu tocmai reușită la FC Hermannstadt, acolo unde a fost demis după doar 8 meciuri, reușind o singură victorie, patru remize și trei înfrângeri.
În anul 2020, Vasile Miriuță a fost dat afară de la echipa din Sibiu, în urma unei întâlniri a Consiliului Director, majoritatea celor de acolo votând plecarea tehnicianului, care imediat a fost înlocuit cu Ruben Albes, favoritul oficialilor din acel moment.
Energie Cottbus U19, Ceahlăul, CFR, Gyor, ASA Târgu Mureș, Energie Cottbus, Concordia Chiajna, Dinamo, Kisvarda, Hermannstadt și Minaur Baia Mare, sunt toate echipele la care Vasile Miriuță a antrenat.