Fostul conducător al Stelei a încercat să facă lumină în privința palmaresului și al mărcii: „Când eu eram în club și ne-am desprins de Armată, noi am devenit FC Steaua”

Conflictul dintre CSA Steaua și FCSB e departe de a se fi încheiat, iar fostul președinte al Stelei, Constantin Dănilescu, a încercat să facă lumină în privința situației în care s-a ajuns.

Fostul oficial al clubului a vorbit despre mizele celor două părți: marca și palamaresul: „Majoritatea acestora (n.r. – palmares, marca, etc) au rămas la clubul Steaua. Noi am avut aceeași emblemă ca a clubului Steaua, la secția de fotbal. Noi aveam doar dreptul să le folosim, ele aparțineau în continuare de CSA”, a declarat fostul conducător al Stelei, Constantin Dănilescu, pentru DigiSport.

Fostului conducător al Stelei i-a fost greu să recunoască o echipă dintre cele două ca fiind Steaua: „Este greu de răspuns ce echipă este Steaua, FCSB sau CSA. Atunci când eu eram în club și ne-am desprins de Armată, noi am devenit FC Steaua, societate non profit. Am avut o hotărâre de guvern în care stadionul ni s-a dat pe 20 de ani, eram tot același lucru, tot împreună cu clubul mamă, dar indicațiile de la FIFA și UEFA erau ca toate cluburile din Liga 1 să fie cluburi private, de asta ne-am despărțit atunci”, a adăugat Dănilescu pentru sursa citată.

 

Publicat: 27 09. 2017, 08:53
Actualizat: 27 09. 2017, 08:55