Dan Petrescu, cel care a condus o mulțime de meciuri Steaua – Dinamo în perioada anilor tulbburi ai comunismului s-a stins din viață în această dimineață la vârsta de 76 de ani. Prosport vă oferă o galerie foto cu imagini din cariera marelui arbitru.
A murit Dan Petrescu „Fibră”, fostul mare arbitru al României! Avea 76 de ani și a condus cinci derby-uri Steaua-Dinamo înainte de 1989
Fostul mare arbitru avea o tumoare pe creier care însă n-a putut fi operată. Totul s-a petrecut rapid, în câteva luni, iar starea acestuia s-a deteriorat de la o zi la alta. În ultimele luni, acesta a fost dus la un sanatoriu de lângă București, în Măgurele, unde cel poreclit Fibră și-a petrecut ultimele zile din viață.
În această dimineață, fiul său, Bogdan, și Florin Chivulete, au fost anunțați de personalul medical că Dan Petrescu a decedat.
„A fost al doilea meu tată. Dacă nu era el, nu purtam ecusonul FIFA, a crezut în mine și a avut încredere în mine. I-am cununat fiul și nepoțeii, aveam o relație specială. Problemele medicale au apărut în urmă cu două luni. În 16 mai a venit la mine la grătar, am analizat faze din Bundesliga, era coerent. La câteva zile însă ne-am întîlnit și începuse să amestece trecutul cu prezentul. Atunci m-am speriat un pic, dar am decis să facem ceva. Au urmat investigații și analize complete.
A fost internat la un sanatoriu din Măgurele și nu l-am putut vedea nici eu nici familia din cauza Covid-19. Sunt restricții clare. Astăzi ne-a sunat cineva de acolo să ne spună că a murit. Are doar un copil, soția a murit acum trei ani. Atunci a suferit enorm. Dumnezeu sa-l Ierte”, a declarat, cu lacrimi în ochi, Florin Chivulete pentru Prosport.
Corpul neînsuflețit va fi depus la Capela Cimitirului Izvorul Nou – Dristor. Înmormântarea va avea loc miercuri. Cauza decesului a reprezentat-o o tumoare la creier, care s-a agravat în ultimele două luni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER