Fotbaliștii refuză azi România, țara pentru care jucătorii naționalei au murit pe front. Povestea cutremurătoare a fraților Vîlcov. Petea a pierit în război, Colea s-a întors de pe front și a fost selecționer. „E cântul vitejilor ce mor” | VIDEO

În aceste zile, presa reflectează refuzurile unor tineri jucători de a răspunde convocărilor la loturile naționale. Dintr-o altă dimensiune, ProSport vă prezintă povestea fraților Vîlcov. Petea și Colea, „înaintașii” de la Venus care au ales să plece la război. Primul nu s-a mai întors, a murit în Stepa Calmucă, la două zile după ce a revenit din permisie și a refuzat să rămână acasă.

 E cântul Șoimilor ce zboară,

Și al vitejilor ce mor

E marș cântat întâia oară

De echipa negrilor”.

„Marșul echipei Venus” a răsunat, în perioada interbelică, lângă malul Dâmboviței. Uneori, mingea lansată din ghetele jucătorilor plutea pe luciul apei. Perfect suvenir pentru puștii mahalelor riverane din aval. Așa a curs și destinul clubului care a câștigat opt titluri în fotbalul românesc. Au rămas poveștile negrilor „de pe Splai”. Sau „giganții”. Și versurile.

Veniți, veniți prieteni,

Cântați cu toții-n cor,

Să știe o lume întreagă,

Povestea negrilor”

Prin rânduri de carte, în sertare de amintiri, prea puțin în presă, frații Vîlcov au fost parte din istoria Venusului. Și, mai ales, a României. Ei sunt subiectul nostru în rândurile de mai jos. Basarabenii transferați cu mari eforturi de la echipa Mihai Viteazu Chișinău.

• 28 Martie este ziua în care sărbătorim 105 ani de la unirea Basarabiei cu România 

Povestea ascunsă a fraților Vîlcov. Petea a căzut la datorie, Colea a revenit și a fost selecționer. „Nu pot să rămân aici, colegii mei sunt acolo și luptă”

Colea (Nicolae), Petea (Petre) și Volodea, toți „înaintași”, reprezintă tonuri din existența echipei care își disputa meciurile de pe teren propriu în locul în care se află, astăzi, Parcul Operei. În puntea de la „Eroilor”. Pentru țară, frații Vîlcov asta au și fost. Eroi! Petea și Colea, primul jucător la echipa națională, al doilea campion al țării și viitor selecționer au mers la luptă în Al Doilea Război Mondial. Petre – cunoscut Petea-  nu s-a mai întors. A căzut în Stepa Calmucă, în 1943, locul cunoscut drept cimitirul multor soldați români. Avea 33 de ani. Colea a fost mai norocos și, după conflagrație, avea să devină și selecționerul României.

• 158.854 de soldați români au murit, au dispărut sau au fost luați prizonieri fără să se mai știe vreodată de ei, în cadrul Bătăliei Stalingradului, printre care și Petea Vîlcov

Stepa Calmucă reprezintă o întindere de aproximativ 100.000 km pătrați, situată în nord-vestul Mării Caspice, sub orașul Volgograd și deasupra Ceceniei. Iată cum evocă istoricul Florin Constantiniu, în lucrarea ”O istorie sinceră a poporului român”, desfășurarea pe frontul estic al războiului, unde lupta și Petea Vîlcov: „Trupele române au participat la luptele de la sud de Harkov (mai 1942), la asediul și la cucerirea Sevastopolului (7 iunie-4 iulie). După ce prin Directiva nr. 45 din 23 iulie Hitler a divizat forțele din sectorul sudic al frontului în Grupul de Armate A, cu misiunea de a ocupa Caucazul, plus zona Baku, și Grupul de Armate B, având ca scop cucerirea Stalingradului,  soldații români au urmat, alături de cei germani, două direcții principale de atac. În timp ce Armata 3 română a ajuns în Cotul Donului, iar Armata 4 română în Stepa Calmucă, alte trupe române au înaintat în Caucaz, Divizia 2 munte ajungând în zonele Nalcik, Alaghir și Ordjonikidze”. 

La pas de promenadă pe locul în care, până în 1953, se afla stadionul Venusului, rola amintirii celor doi patrioți este rotită și rostită de Alexandru Vîlcov (83 ani- foto sus), fiul lui Colea, nepotul lui Petea și Volodea. La rândul lui, acesta a jucat fotbal la Tânărul Dinamovist, Dinamo, Dinamo Miliția, Dinamo Obor sau Știința Timișoara. Pe Bega a bifat cinci apariții pe prima scenă a fotbalului românesc.

• Reporter: Unchiul dumneavoastră și tatăl merg la război. Erau fotbaliști la echipa națională. Aleg să se ducă pe front, puteau să evite să se înroleze?
• Alexandru Vîlcov: Puteau! De unde știu sigur, că a venit în permisie și i-au spus, pe cuvânt, nu am de ce să mint: „Petea! Rămâi aici, că te scutim noi de front”. Și a spus că: nu pot să rămân aici, colegii mei luptă acolo! La două zile după ce a plecat, a fost rănit în burtă și asta a fost.
• Și tatăl dumneavoastră?
• Lucra la Arad, la ăștia cu aurul. Și, la fel, i-au spus de acolo: „te ținem aici!”. Nu a vrut. Tata, pe front, a fost șeful brutăriei de intendență. Nu a împușcat, nici într-o parte, nici în cealaltă. Tata și-a făcut treaba lui, ofițer de intendență.

• 7 selecții a strâns Petea Vîlcov pentru naționala României, a înscris de patru ori și a câștigat Cupa Balcanică. Pentru Venus a jucat în 150 de partide, a marcat de 99 de ori și a cucerit, de cinci ori, titlul național

„După moartea lui Petea, familia s-a cam rupt. Când s-a întors, tata era distrus. A suferit toată viața lui”

Chiar dacă, uneori, dramele unesc familiile, dispariția lui Petea a adus îndepărtare în familia Vîlcov. Olga, soția, nu a acceptat situația, iar Colea, după ce s-a întors din război, a trăit ros de remușcări. Mult timp, neamurile nu și-au vorbit. „A fost cumplit, în primul rând mătușa mea, Olga, soția lui Petea, s-a supărat pe toată lumea, era frunză-n vânt, rămăsese singură, văduvă. Săraca a avut niște ieșiri, eu zic că au fost justificate, s-a luat de mama, într-un fel, așa, neplăcut. Și familia s-a cam rupt. Când s-a întors, tata era distrus. Ei au fost unul singur. A suferit toată viața lui, puteam fi eu, așa își spunea”, povestește Alexandru Vîlcov.

Revenit acasă, Colea, care a luptat pe două fronturi, peste Prut și în Munții Tatra, s-a întors la marea lui dragoste, fotbalul. A fost tehnician la CCA (Steaua), la rivala Dinamo și selecționer, în trei mandate, al României. „A fost antrenor într-o perioadă în care se juca împotriva polonezilor, bulgarilor, cu albanezii și cu cehii. Când au început meciurile mai tari a venit Gică Popescu, cel care a fost un bun antrenor, apoi puștii ăștia… mai proaspeți”, spune Alexandru Vîlcov.  Colea Vîlcov le-a mai pregătit pe Petrolul Ploiești, Poli Iași, Torpedo Tohani, Metalul Hunedoara, Metalurgistul Cugir și Poli Timișoara. În 1949, cu CCA, a cucerit Cupa României.

Volodea Vîlcov a răcit după un meci și a murit din cauza unei tuberculoze

După război, o altă nenorocire avea să lovească familia Vîlcov. Altfel, Volodea s-a stins și nepotul său, Alexandru, spune că totul i s-a tras de la un meci. O răceală care, tratată cu superficialitate la acea vreme, s-a transformat într-o tuberculoză care i-a devenit fatală. Era 1952, cu un an înainte ca stadionul Venus să fie demolat din ordinul noului regim de la București.

Pe unchiul Volodea l-am cunoscut mai bine. El, săracul, asta i-a fost soarta, s-a îmbolnăvit de plămâni. A răcit, a făcut tuberculoză și… și, efectiv, nu s-a mai putut face nimic. Am încercat absolut totul, însă degeaba, așa a fost să fie”, povestește Alexandru Vîlcov.

În 1950, cu doi ani înainte de moarte, golgheterul Venusului a condus naționala țării noastre, din postura selecționerului, într-o partidă de verificare contra reprezentativei Egiptului.

Botezat de controversatul Gabriel Marinescu, stâlpul camarilei lui Carol al II-lea. La un an după ce l-a nășit pe Alexandru Vîlcov, Gavrilă a fost asasinat de legionari

În Parcul Operei, la intersecția a două alei care taie traseul cărucioarelor umblate de mame tinere și de bone filipineze, un panou redă istoria locului. Printre fotografii se află și echipa Venusului. Octogenarul Alexandru Vîlcov îl găsește, într-un cadru sepia mângâiat de praf și ars de razele soarelui, pe unchiul Petea. Lângă este o fotografie cu stadionul Venus și chipul generalului Gabriel Marinescu. Gavrilă, fost ministru de interne în perioada interbelică, membru de seamă în camarila Regelui Carol al II-lea. Se spune că politicianul era un chibiț de-ai Venusului, echipă pe care ar fi susținut-o cu bani și influență. Alexandru Vîlcov, care în certificat și în buletin este Cristian, fiind născut chiar de Crăciun, are altă părere. În ciuda faptului că Gavrilă Marinescu este chiar nașul său!

Un detaliu care, pe vremea comuniștilor, a trebuit învăluit cu taina secretului de familie. „Poate și din cauza asta, Venusul a fost prost văzută. Tipul avea o presă foarte proastă, era foarte apropiat de Carol, era băiatul cu furnizare de echipamente feminine și furnizor de bani la partidele de poker. Gavrilă era tartorul, era cu aranjamentele, ăla vine, ala nu vine. Pe mine, Marinescu m-a nășit. Am certificatul de naștere, realizezi că l-am ținut, ani de zile, foarte ascuns”, a dezvăluit, în fața afișului în care își găsește locul și mustața controversatului personaj al acelor vremuri. De altfel, Gavrilă Marinescu a fost ucis în noiembrie 1940, la Penitenciarul Jilava, acolo unde se afla arestat, în masacrul pus la cale de legionari, în urma căruia și-au pierdut viața 64 de deținuți, cinci dintre ei fiind foști demnitari apropiați de Regele Carol al II-lea.

Venus a renăscut în 2014, Alexandru Vîlcov este președinte onorific

În 2014, Venus București a renăscut din dragostea, putem să spunem, urmașilor jucătorilor și antrenorilor, rude ce au vrut să ducă povestea mai departe. Dar și a pasionaților care, într-un fel sau altul, s-au alăturat acestui proiect. Printre ei este și Alexandru Vîlcov, președintele onorific al clubului. Fără resurse financiare, echipa a rămas în Liga a IV-a și își dispută meciurile pe stadionul Biruința din Capitală. Departe de parfumul și gloria confruntărilor de pe Splai. „Venus e o echipă care face greu rost de bani pentru meci. Este un băiat, Țicleanu, care nu prea a avut el treabă cu fotbalul și, pe banii lui, se cam face toată treaba. Ar fi fost extraordinar să fie cineva care să sprijine, i-am și spus să mergem la Becali, să trimitem vorbă prin cineva. Am și făcut-o, dar nimic”, concluzionează, amar, Alexandru Vîlcov.