Fotbaliștii timișoreni donează sânge violet! Gestul superb al jucătorilor lui Codrea, în preajma Sărbătorilor
Suporterii timișoreni organizează anual o acțiune caritabilă de Crăciun, ajutând câteva dintre cele mai sărace familii din județul Timiș. Anul acesta, acțiunea a luat proporții și mai mari, iar jucătorii echipei ASU Politehnica s-au alăturat fanilor.
Timișorenii donează sânge în această săptămână, iar acest gest are un dublu efect. În afara faptului că donația lor este binevenită pentru oamenii care au nevoie de transfuzii, bonurile de masă pe care poliștii le obțin (în valoare de circa 70 de lei pentru fiecare donator) vor fi folosite la achiziționarea de alimente pentru familiile nevoiașe. În această dimineață s-au prezentat la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara zece suporteri, dar și șase jucători ai echipei antrenate de Paul Codrea: Cristi Gălan, Ionuț Vucea, Mircea Obrejan, Zoltan Feher, Adrian Neagoie și Robert Rogojină. Fotbaliștii au lăsat frica de ace deoparte și s-au alăturat acțiunii initiate de suporteri.
„E pentru prima dată când donez sânge, e destul de greu, oricum mai greu decât pe terenul de joc. Ne-am hotărât mai mulți băieți din echipă să venim aici, ca parte a acțiunii Druckeria și întotdeauna e bine să faci ceva pentru cei care au nevoie, atât cei care beneficiază de sânge, cât și cei săraci, care vor primi alimente, tot în cadrul acestei acțiuni Druckeria. Bonurile le vom da Druckeriei și ei vor merge în mai multe sate și vor ajuta oamenii s[raci”, a declarat Cristi Gălan.
Vucea: „Curge sângele violet”
Atât fundașul Gălan, cât și mijlocașul Ionuț Vucea, au dat declarații în timp ce li se recolta sângele.
„Este puțin greu, emoțiile sunt mai mari aici decât pe teren. Și eu particip pentru prima dată la o donare de sânge. Dar, totodată, este foarte plăcut sufletește, pentru că mă gândesc că putem aduce niște zâmbete nevoiașilor, putem aduce o bucurie și, având în vedere că vin Sărbătorile, toată lumea o să fie fericită. Nu am stat niciun moment pe gânduri, am aflat de acțiunea asta, am venit și am donat. Am vrut să văd sângele violet cum curge din vene. Acum nu simt nimic, să văd la final cât de slăbit o să mă simt”, a spus Vucea. Pe jucătorul de 23 de ani l-a cuprins spiritul sărbătorilor și se va alătura fanilor și în acțiunea viitoare, aceea în care fanii se vor deplasa în 14 sate și vor ajuta 80 de familii, din care fac parte în total 215 copii.
„Eu nu sunt din Timișoara, dar am hotărât să rămân în oraș până pe 22 decembrie, chiar dacă mi-e dor de familie, pentru că vreau să particip și eu la acțiunea de Crăciun, să impart împreună cu băieții de la Druckeria cadourile pentru cei săraci”, a spus Vucea.
Este al patrulea an consecutiv în care Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria ajută familiile nevoiașe din Timiș în preajma Crăciunului. În primii trei ani, fanii au donat alimente și jucării în 16 sate, pentru 115 familii (280 de copii).
Acțiunea caritabilă din acest an a pornit odată cu meciul amical dintre ASU Politehnica și RCM Timișoara, când fanii au strâns circa 5.000 de lei pentru a ajuta copii cu autism din Timișoara.
FOTO: Sebastian Tătaru