Sebastian Mailat este așteptat să revină în tricoul celor de la FC Botoșani din ianuarie, după ce și-a reluat antrenamentele.
Mailat a fost unul dintre cei mai ghinioniști fotbaliști din Superliga în această vară. Aflat pe „val” și în topul golgheterilor din prima divizie a României, cel mai bun jucător al lui Valeriu Iftime a fost la un pas de un transfer în străinătate.
Însă, s-a acccidentat grav la unul dintre ultimele antrenamente din cantonamentul moldovenilor din străinătate, stagiu efectuat în această vară. După operație, perioada de recuperare a durat până la sfârșitul acestui an.
Valeriu Iftime a vorbit pentru ProSport despre situația lui Sebastian Mailat. „Off, ce să mai zic despre Sebi? Mă doare sufletul pentru el, dar și pentru noi ca echipă. Dacă nu se accidenta, pe Sebi îl vindeam în străinătate și mai făceam și noi un ban aici la club.
Sau dacă rămânea, iar noi îl mai aduceam și pe Luis Phelipe, atunci să fiți siguri că nu ajungeam lanterna roșie a campionatului cu ei doi la FC Botoșani. Dar când e să se aleagă praful, păi se alege praful, nu?
Însă noi vom încerca să luptăm. O să vedem ce naiba o să iasă într-un final. Sebi Mailat a revenit la antrenamente, dar din ce am vorbit cu ai mei, el cam din ianuare o să fie bun de joc. Încă mai are un pic de așteptat”, a spus Iftime.
Valeriu Iftime, patronul moldovenilor, a dezvăluit pentru ProSport și ceea ce se va întâmpla cu Mailat în cazul în care FC Botoșani va retrograda la sfârșitul acestei ediții a campionatului în Liga 2.
„Vă dați seama că îmi fac din timp toate scenariile, iar dacă vom retrograda nu am cum să îi mai țin pe toți de acum în Liga 2, iar la Sebi chiar că este exclus. Nici nu încape vorbă că o să mai joace la noi în Liga 2. Voi pierde banii, dar nu îl mai pot ține să se chinui prin Liga 2. Și așa a ratat transferul în străinătate în această vară. Sper să mai intre la noi din ianuare și să mai apuce să joace câteva meciuri”, a spus Valeriu Iftime.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER