CFR Cluj este alături de Mihai Neșu, iar ardelenii vor să ajute fundația fostului internațional român chiar la derby-ul cu FCSB.
Astfel, la marele meci din Gruia vor fi instalate pe stadion trei urne, acolo unde suporterii pot dona pentru fundația lui Neșu. Gestul ardelenilor vine după ce Neșu a avut o întrevedere emoționantă cu cei de la FCSB, echipa patronată de Gigi Becali.
De asemenea, la marginea terenului va fi și un panou publicitar, totul pentru ca suporterii să poată dona pe loc printr-un sms pentru proiectul fostului mare jucător.
Vom avea parte de un stadion plin la ora meciului dintre CFR Cluj și FCSB, iar spectatorii au șansa să doneze și pentru fundația lui Mihai Neșu.
Astfel, trei urne vor fi aduse la arena din Gruia, iar apropiații lui Mihai Neșu speră să se strângă cât mai mulți bani la partida din Gruia. Suporterii pot dona și prin sms, mai ales că un panou publicitar va conține toate detaliile.
Mihai Neșu a demarat un proiect pentru ajutorarea copiiilor și tinerilor cu dizabilități neuromotorii, iar fostul jucător al celor de la Utrecht se implică 100% pentru ca lucrurile să iasă așa cum își dorește el. George Ogăraru este unul dintre oamenii din fotbalul românesc care îl susține pe Mihai Neșu.
Trebuie să strângem 1.8 milioane de euro, mai mergem la emisiuni, ne mai întâlnim cu sponsori și acoperim deficitul acesta de buget, să nu oprim proiectul. Cine vrea să ne ajute, să trimită un SMS la 8844, cu mesajul CRED, așa donează 2 euro. Ne bazăm foarte mult pe sprijinul oamenilor, aproape jumătate din ce am strâns a venit de la oameni. Sperăm să facem un colț de rai pentru acești copii cu dizabilități” – Mihai Neșu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER