Fotbalistul de care Gigi Becali nu are milă: „Lasă-l, bă, să leșine”

Gigi Becali, patronul clubului FCSB, a oferit o declarație șocantă cu privire la Eduard Radalsavescu, mijlocașul în vârstă de 19 ani al roș-albaștrilor, după meciul cu FC U Craiova.

Fotbalistul de care Gigi Becali nu are milă: „Lasă-l, bă, să leșine”

Meciul dintre FCSB și FC U Craiova s-a disputat duminică seară, pe Arena Națională, în cadrul etapei cu numărul 16 din Superliga și s-a încheiat cu victoria roș-albaștrilor, scor 2-1, după golurile marcate de către Florinel Coman, în minutul 9, și Darius Olaru, din penalty, în minutul 12. Pentru olteni a înscris Blănuță, în minutul 65.

Pentru această partidă, Eduard Radaslavescu a fost titularizat de către cei de la FCSB. Acesta nu mai jucase din luna septembrie, de la meciul de Cupa României cu FC Bihor, scor 2-0 pentru FCSB.

Gigi Becali a dezvăluit că Eduard Radalsavescu i-ar fi transmis lui Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație, că simte că leșină pe teren. Patronul lui FCSB a avut o reacție fără milă cu privire la situația respectivă.

„Mi-a spus Mihai Stoica că în ultimele 15 minute Radaslavescu spunea că simte că leșină pe teren. I-am zis lui Meme: «Lasă-l, mă, să leșine pe teren!».

Problema e că a jucat mai bine atunci când s-a sufocat pe teren. Atunci a jucat mai bine, când era obosit. A fost bun, a fost mai dezinvolt pe final, mai bun. Bine, săracul, nici nu a primit”, a declarat Gigi Becali, potrivit Fanatik.

De ce a fost titular Eduard Radaslavescu

Gigi Becali a dat de înțeles că el nu l-ar fi titularizat pe Eduard Radaslavescu, dar a lăsat această decizie la latitudinea staff-ului tehnic.

„Așa a fost, nu aveam ce să facem. Era la alegere între el și un puști de 16 ani. Eu nu știam, le-am zis: faceți ce vreți. Au zis că mai bine jucăm cu Radaslvescu, este mai în vârstă (n.r. 19 ani) și ne folosim de el. Asta a fost gândirea lor”, a spus Gigi Becali, la ProSport Live.

Cotat la 550 de mii de euro de către Transfermarkt, Eduard Radaslavescu a jucat doar șapte meciuri pentru FCSB în acest sezond in Superliga. În stagiunea precedentă, fotbalistul a bifat 14 partide și a marcat un gol.

Eduard Radaslavescu a ajuns la FCSB în vara anului 2022, când Gigi Becali a plătit către Farul Constanța suma de 850 de mii de euro pentru transferul tânărului fotbalist crescut de către Gheorghe Hagi.

Publicat: 14 11. 2023, 16:37