FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova speră să-l aducă pe Tudor Băluță!
Mijlocașul nu mai este dorit de Brighton și poate să revină gratis în Liga 1, așa că lupta pentru semnătura lui Băluță este una mare. „Vrem să acoperim două-trei posturi, un fundaș central este cel mai important, dar vrem și în față un jucător, care să acopere benzile, plus un mijlocaș. Mereu vrem să progresăm, să ne întărim”, a spus Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, la Digi Sport.
Transferat de la Viitorul în 2019, Tudor Băluţă nu a reuşit să se impună la echipa din Premier League, care l-a împrumutat în sezoanele trecute la ADO Den Haag sau la Dinamo Kiev. Pentru Brighton, echipă aflată la mijlocul clasamentului în Premier League, fotbalistul format la Academia Hagi a evoluat într-un singur meci, cu mai mult de doi ani în urmă, în Cupa Ligii.
Așa cum a scris ProSport, Universitatea Craiova forțează transferul lui Tudor Băluță, însă concurența este una serioasă: jucătorul este dorit și de CFR Cluj, respectiv FCSB.
Cota lui Tudor Băluţă pe Transfermarkt este acum de două milioane de euro. El a adunat șapte selecţii în naţionala mare a României, în perioada 2018 – 2019, în timpul mandatului lui Cosmin Contra.
„Aveam mare încredere în Tudor Băluță. Nu știu de ce nu a reușit să se impună la echipe la care a jucat. E un jucător cu un potențial uriaș. Eu sper să revină”, a spus ”Baciul” pentru Antena Sport.
„Eu cred în continuare în el. Era un jucător pe profilul meu. Nu e timpul pierdut”, crede Gică Popescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER