FOTO | Apariție surpriză la meciul CFR-ului, la două zile după „cutremurul” din Gruia! Imaginea surprinsă de camerele TV
CFR Cluj a trecut printr-un adevărat cutremur după meciul cu Malmo. Antrenorul Edi Iordănescu a fost înlocuit cu Toni Conceicao, iar oameni din conducere au părăsit clubul din Gruia. Printre aceștia s-a numărat și Bogdan Mara, fost director sportiv la campioana României în mandatul lui Dan Petrescu. Fostul fotbalist, însă, a avut o apariție surpriză la meciul clujenilor cu Dunărea Călărași, din deplasare.
Începutul slab de sezon, cu egalul cu FC Botoșani (1-1) și înfrângerea cu Malmo (0-1), ambele în Gruia, i-a determinat pe șefii CFR-ului să treacă la măsuri drastice. Edi Iordănescu, Marian Copilu și Bogdan Mara au părăsit campioana și Supercampioana României, iar în locul lor au rămas Toni Conceicao, Iuliu Mureșan și Răzvan Zamfir. Chiar dacă a plecat din Gruia, Mara a mers cu echipa feroviară la Călărași, acolo unde CFR joacă împotriva Dunării.
Bogdan Mara a fost surprins de camerele TV în tribune, alături de Valentin Costache, unul dintre fotbaliștii CFR-ului!