Accidentarea gravă suferită de Nicușor Bancu în meciul de dintre CSU Craiova și Viitorul, încheiat 2-1, a readus în prim-plan fața urâtă a fotbalului. Bancu, în vârstă de 22 de ani, a suferit o fractură de tibie și peroneu, după ce a fost faultat din spate de Alin Șeroni, în minutul 96 al partidei de miercuri, contând pentru optimile de finală ale Cupei României – Timișoreana.
Nefiind sport de contact, fotbalul nu oferă multe momente critice din acest punct de vedere. Însă, de-a lungul anilor, au existat faze soldate cu accidentări grave: fracturi deschise, tăieturi groaznice și mult sânge pierdut pe teren.
Din păcate, sunt foarte puține cazurile în care fotbaliștii accidentați și-au mai revenit la forma care i-a consacrat. Sau, mai grav, o parte din ei nici măcar nu au mai revenit pe teren, fracturile suferite nefiind compatibile cu continuarea activității de performanță.
Vasile Ardeleanu
Mai mulți jucători români au trăit adevărate drame. Primul caz cunoscut de după Revoluție a fost cel al lui Vasile Rdeleanu, căruia Marius Lăcătuș i-a rupt piciorul într-un meci Steaua – FCM Bacău. Pe 21 aprilie 1999, minutul 13 al partidei, Lăcătuș a intrat criminal la Ardeleanu. S-a auzit o trosnitură, iar stadionul a amuțit instantaneu. Băcăuanul a suferit atunci o dublă fractură transversală de tibie și peroneu și rupere de ligamente. Cariera acestuia a avut de suferit după ce a stat un an pe bară în urma acelei accidentări. ProSport a stat de vorbă în septembrie 2011 cu fostul fotbalist, care locuia într-un sat băcăuan aflat la o aruncătură de băț de E85, de care nu multă lume a auzit – Cârligi, comuna Filipești. Citește AICI întreg interviul cu Vasile Ardeleanu.
103 meciuri în prima divizie și șapte goluri marcate are Ardeleanu pentru Selena și FCM Bacău
Cosmin Băcilă
Un alt caz grav s-a petrecut pe 18 septembrie 2011, la meciul dintre Pandurii și Steaua, încheiat cu scorul de 2-1 pentru gorjeni. În minutul 87 al partidei, vreme de câteva secunde, asistența încetează a mai respira când aude strigătul de durere al lui Cosmin Băcilă. Gardoș a rămas înmărmurit când a realizat că tocmai îi rupsese picorul jucătorului gorjenilor. „Îmi pare nespus de rău pentru ce s-a întâmplat”, urma să declare fundașul Stelei, jenat de faultul făcut inutil. Băcilă a fost transportat de urgență la spital, iar verdictul medicului a fost nemilos: dublă fractură de tibie și peroneu.
După o perioadă grea de recuperare, Băcilă a revenit după aproape un an, însă nu a mai continuat la Pandurii pentru multă vreme, în ciuda suportului necondiționat pe care oficialii clubului păreau să îl asigure. În acest moment, Cosmin Băcilă este legitimat de ASA Tg. Mureș.
Nicușor are doar 22 de ani, e tânăr și revine repede, dar depinde cine îl operează. Depinde dacă e curată fractura, depinde de multe aspecte Cosmin Băcilă
Dan Roman
Un alt eveniment terifiant pentru un teren de fotbal s-a petrecut și pe 19 decembrie 2013, când Dan Roman suferea una dintre cele mai groaznice accidentări văzute în Liga 1 în ultimii ani, într-un meci jucat la Botoșani. Fractură de peroneu a fost verdictul primit. Au urmat operații și 7 luni de recuperare. Atacantul a revenit la începutul acestui sezon și, treptat, s-a reintegrat în prima echipă a Gazului.
Fotbalistul explică felul în care accidentarea teribilă i-a schimbat viața și modul de gândire și spune că nu va uita niciodată cât de grea a fost recuperarea. „Am muncit mult și vreau să dau tot ce e mai bun. Acum prețuiesc fiecare moment petrecut pe teren. M-a schimbat mult în bine până la urmă acea accidentare. Gândesc altfel fotbal”, dezvăluie jucătorul de 28 de ani.
ProSport a fost alături de Dan Roman pe durata recuperării, prezentând zi de zi cum a decurs viața fotbalistului care se lupta să revină pe teren. Început duminică, 22 decembrie, de ziua lui Dan Roman, jurnalul a durat până în momentul în care atacantul lui Gaz Metan, accidentat grav joi, 19 decembrie, la Botoșani, a lovit din nou mingea într-un meci de fotbal
Așa arăta piciorul lui Dan Roman după operația pe care a suferit-o imediat după meciul cu FC Botoșani.
3 goluri în 543 de minute a reușit Dan Roman, în acest sezon
Mihai Roman
Un alt fotbalist ghinionist e Mihai Roman, jucător care după ce a fost transferat de la Rapid la Toulouse a suferit prima accidentare gravă. În iulie 2013, acesta a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile, care l-a ținut pe tușă jumătate de an. La puțin timp după ce a terminat perioada de recuperare și a revenit pe terenul de joc, necazul s-a abătut din nou asupra fotbalistului român. În timpul unui amical disputat între Deportivo Logrones (liga a treia spaniolă) și Toulouse, mijlocașul s-a ales cu o dublă fractură de tibie și peroneu, care l-a scos din circuit pentru cel puțin patru luni. Internaționalul de 29 de ani este la a doua accidentare gravă de după transferul în Franța.
În cel mai bun caz, Roman va reveni la antrenamente abia în februarie 2015, dar totul va depinde de rezultatul operației, precum și de modul în care organismul va răspunde la recuperare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER