Peste 600 de invitați participă la dineul oficial organizat, marți, la Palatul Parlamentului din București, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Federației Române de Fotbal.
Primii invitați sosiți la dineu au fost reprezentanții ligilor a II-a și a III-a din campionatul României, care au intrat în Palatul Parlamentului în jurul orei 18.30. Petrecerea prilejuită de centenar a început la 19.30, președintele UEFA, Michel Platini, sosind la dineu la ora 19.32.
Printre cei aproximativ 600 de invitați s-au aflat foști internaționali, precum Gheorghe Hagi, Bogdan Stelea, Gheorghe Mihali, secretarul de stat în cadrul MTS, Octavian Bellu, consilierul prezidențial Mariana Bitang, fostul tenisman Ilie Năstase, oficiali din Liga I, oameni de afaceri.
La dineul organizat de FRF cu ocazia sărbătoririi Centenarului nu a putut participa președintele FIFA, Joseph Blatter, care i-a transmis, printr-o scrisoare, președintelui Mircea Sandu că nu poate fi prezent din cauza unei sinuzite acute și recurente.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER