Andrei Preda visează ca într-o zi să apere buturile Științei în Liga I.
Portarul e membru al Peluzei Sud din Craiova.
Andrei a făcut parte din lotul Științei, dar concurența cu Bornescu, Lung Jr. și Bănică l-a făcut să plece.
Andrei Preda, olteanul ajuns în iarnă la Rapid Suceava (Liga a II-a), nu este doar un fotbalist care are viitorul în față la cei 23 de ani ai săi, ci și un suporter fanatic al Universității Craiova.
Întrucât atașamentul său față de echipa sa de suflet nu cunoaște limite, Andrei a venit din vacanța de vară cu un nou tatuaj, care i-a șocat pe coechipierii săi. Și-a inscripționat pe diferite părți ale corpului versurile imnului Universității, intitulat Oltenia Eterna Terra Nova. Este al treilea desen corporal cu această temă din panoplia lui Andrei. Portarul se mai poate lăuda cu un tatuaj generos pe piept care reprezintă stema Universității, inițialele UCV și anul 1948 al înființării clubului, plus un altul, pe brațul stâng, scris în latină, ce se traduce astfel: „Prizonierii unei singure credințe, Universitatea Craiova pentru totdeauna”. „Pentru mine acest club reprezintă totul. Am colegi în vestiar care vor să ajungă la Barcelona, Milan sau Liverpool. Visul meu este să mă întorc la Universitatea, să simt din nou acea atmosferă teribilă de pe stadionul «Ion Oblemenco», pe care am cunoscut-o încă din copilărie, pe când eram copil de mingi”, a mărturisit goalkeeper-ul în vârstă de 23 de ani.
Interzis pe stadioane 18 luni! Numai că dragostea sa necondiționată pentru Știința nu i-a adus numai satisfacții, ci l-a băgat și în destule belele. În calitatea sa de membru marcant al Peluzei Sud, Preda a fost implicat de-a lungul timpului în destule incidente cu jandarmii și suporterii echipelor adverse. Acțiuni care s-au soldat cu mai multe amenzi și i-au atras interzicerea accesului pe stadioane pentru o perioadă totală de 18 luni, începând cu anul 2006.
A mâncat 39 de gogoși într-o zi! Andrei e poreclit de ceva vreme „Gogoașă”. Explicația vine rapid chiar de la el: „Cu 10 ani în urmă, eram la un turneu în Elveția, împreună cu echipa Școlii de fotbal «Gică Popescu». Într-una din zile am pus un pariu cu coechipierii mei și așa am ajuns să mănânc nu mai puțin de 39 de gogoși. Bineînțeles că apoi mi s-a făcut rău și am vomitat. De atunci am devenit pentru toată lumea «Gogoașă»”.
La 9 ani am fugit de acasă pentru a însoți galeria la București, la finala Cupei, cu Dinamo Andrei Preda, portar Rapid Suceava.
text și foto de Gabriel TODERAȘCU (Suceava)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER