Singurul magazin în care fanii își pot procura produse cu marca Steaua s-a deschis joi după amiază, chiar peste drum de stadionul din Ghencea. Shop-ul e al suporterilor care recunosc doar emblemele înregistrate de Clubul Sportiv al Armatei, iar Gheorghe Hagi a fost invitat de onoare. „Regele” a avut parte și de o surpriză. Fanii i-au dăruit o statuie aurită. Culmea, gestul vine la numai o zi după ce Hagi declara într-o conferință de presă că „nu sunt o statuie, Hagi e o legendă”.
Hagi s-a bucurat pentru statuia lui. În 1998, el le spunea jurnaliștilor că „o să ne faceți statui”. FOTO: Dragoș Savu
Talpan a fost prezent la eveniment
„E un cadou frumos pe care ei au vrut să mi-l dea de ziua mea, dar acum s-a ivit ocazia. Mereu mi-au dăruit un lucru făcut de ei, înseamnă că mă iubesc și am reprezentat ceva pentru fani”, a spus Gheorghe Hagi.
Alina Dumitru și Gheorghe Hagi au tăiat panglica de inaugurare a magazinului FOTO: Dragoș Savu
Magazinul din fața stadionului din Ghencea are acordul Clubului Sportiv al Armatei de a vinde produse cu emblema notorie a grupării militare. „Sper ca Armata, cu Steaua, cu Gigi să se înțeleagă, să ajungă la un numitor comun și lucrurile să revină la normal”, a spus Hagi. La inaugurarea magazinului au fopst prezenți mai mulți steliști, printre care antrenorul de gimnastică Marian Drăgulescu, judoka Alina Dumitru, baschetbalistul Virgil Stănescu.
Virgil Stănescu și Gheorghe Hagi au fost asaltați de copii pentru autografe și poze FOTO: Dragoș Savu
De față la acest eveniment a fost și Florin Talpan, ofițer cu grad de locotenent-colonel care a reușit cu ajutorul unei case de avocaturi să recupereze marca Steaua de la echipa lui Gigi Becali.
Talpan, alături de Marian Drăgulescu, Hagi și Alina Dumitru FOTO: Dragoș Savu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER