FOTO | Florin Cernat și colegii săi de la Oțelul s-au „împușcat” și au tras cu arcul în Poiana Brașov

Tiberiu Selymes a încheiat într-un mod spectaculos cantonamentul de la munte pe care Oțelul l-a efectuat timp de două săptămâni.

În ultima zi petrecută la Poiana Brașov, fotbaliștii Oțelului și membrii staff-ului tehnic au mers la Paintball. Gălățenii s-au împărțit în trei echipe, iar la final, „soldații” conduși de secundul Daniel Florea au triumfat. Într-un moment de relaxare, fotbaliștii Oțelului și-au încercat măiestria și la tras cu arcul. Distracția din ultima zi a acestora s-a mutat seara la Coliba Haiducilor, unde a fost sărbătorit mijlocașul algerian Hamroun Jugurtha, care a împlinit  26 de ani. 


Cernat și-a încercat norocul la tir cu arcul, după ce la Paintball nu a câștigat. În final, el s-a ales cu „Diploma de oftică” acordată de coechipieri


 


Cu armele în mâini, gălățenii și-au păzit autocarul și amenință Liga 1 că vor părăsi zona roșe a clasamentului. Oțelul se află pe locul 17 în campionat


Tibi Selymes a fost încântat de faptul că jucătorii lui s-au distrat după lungul cantonament. Pe 3 februarie, Oțelul va merge în Turcia pentru al doilea stagiu de pregătire


Sanaa Altama, Mahamadou Sissoko și Helder Tavares s-au costumat mai mult pentru a se feri de frigul din Poiană


Algerianul Jugurtha a fost sărbătorit cu muzică lăutărească românească FOTO: Oțelul Galați

 

 

Publicat: 28 01. 2015, 16:45
Actualizat: 28 01. 2015, 16:46