FOTO | Mititelu a anunțat reînființarea Universității

Adrian Mititelu nu renunță la Universitatea Craiova, deși firma care deținea clubul a fost băgată în faliment prin decizia luată de Tribunalul Brașov. Printr-un comunicat postat pe site-ul editie.ro, Mititelu spune că a înființat o nouă entitate care va ține în viață brandul Universitatea Craiova.

Noua societate care va administra clubul se numește U Craiova S.A., iar acțiunile vor fi împărțite între Asociația Suporterilor (30-35%), Adrian Mititelu (34%) și „alte persoane interesate și de bună credință să adere la acest nou început (30-35%)”, după cum se arată în comunicatul postat pe editie.ro.

„Până în prezent și-au manifestat intenția cel puțin două organizații de suporteri să preia pachetul de acțiuni rezervat acestora și de asemenea există câteva persoane fizice interesate de a prelua pachetul ce le revine investitorilor, dar care pentru moment nu doresc să-și dezvăluie identitatea din motive lesne de înțeles. Însă proiectul este unul deschis și orice persoană de bună credință are loc înăuntrul lui”, este invitația lansată pe editie.ro.

Sursa citată susține că sunt șanse ca echipa să-și înceapă activitatea direct din liga secundă, de unde a fost exclusă după declararea falimentului: ” În cazul în care se admite recursul FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A. la Curtea de apel Brașov, noua entitate sportivă U CRAIOVA S.A. are drept de participare în Liga a II-a, și toți jucătorii aflați sub contract cu FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A. devin jucătorii U CRAIOVA S.A.”

În caz contrar, noua echipa ar urma să o ia de jos:  „În situația că planul de reorganizare al societății FOTBAL CLUB U CRAIOVA S.A. va fi respins și sentința de faliment va rămâne irevocabilă, atunci noua entitate se va înscrie într-o competiție inferioară urmând ca FEDERAȚIA ROMÂNĂ‚ DE FOTBAL sau după caz AJF DOLJ să decidă competiția în care va fi înscrisă noua entitate”, se mai arată în comunicat.

Publicat: 23 05. 2014, 15:47
Actualizat: 23 05. 2014, 15:48