FOTO Seto și Hagi, sărbătoriții zilei în Antalya!
Japonezul Astrei, Seto Takayuki este născut într-o zi cu Gheorghe Hagi, ieri împlinind 26 de ani. Alături de Ovidiu Mihalache, el a rămas cel mai vechi jucător din lotul care pleca „la luptă”, în eșalonul trei, acum patru ani și jumătate, în ceea ce a fost CSM FC Ploiești. Amândoi, au avut procentaje fabuloase, din acel moment, fiind printre jucătorii care evoluează în România cu cele mai multe minute oficiale jucate, în această perioadă, niciunul neprimind vreun cartonaș roșu și, niciunul nefiind accidentat pe o perioadă mai lungă, cei patru ani și jumătate însemnând pentru cei doi „copii”, Taka și Mache, ascensiunea din liga a III-a în Liga I, unde „cota” lor de piață a depășit jumătate de milion de euro, deși, au venit, pe sume de 100 de ori mai mici decât acestea!
Stagiul din Turcia, primul din 2012, sub comanda lui Toni Conceicao, le-a adus celor doi câteva satifacții. Mihalache este golgeterul echipei, mutat ca fundaș central, marcând 2 goluri, iar Seto este pe lista de achiziții a lui Dinamo. Vineri, la revenirea din Turcia, în charterul cu care s-a întors și Naționala României, din turneul desfășurat în Antalya, Seto a reușit să-și facă o fotografie „de colecție”, alături de cel mai bun fotbalist român al tutror timpurilor, Gheorghe Hagi, care a călătorit și el cu același avion. Taka și Hagi au în comun… ziua nașterii, ‘Regele’, care este la un pas să ajungă patron de liga I, cu clubul său, Viitorul Constanța, împlinind 47 de ani, tot pe 5 februarie. Gică Hagi s-a fotografiat alături de japonezul Astrei, poza find un real motiv de mândrie pentru cel mai important jucător japonez care a trecut vreodată prin România și care se confundă, într-un fel, cu echipa din „9 Mai”.
Și mai important pentru Seto, în afara unui mult așteptat transfer la un club „mai mare”, acesta se pregătește să devină și tătic, în România, soția sa, Tonomi urmând să dea naștere unui copil peste câteva luni.
Și, ca orice fotbalist, Taka și-a serbat ziua de naștere, „pe drum”, Astra revenind în Turcia, ieri, pentru al doilea stagiu de pregătire, care se va desfășura la Hotelul „Mardan Palace”.