Cristian Vuculescu, un antrenor care a pregătit până anul trecut de grupa de copii născuți în 1999 a Politehnicii Timișoara, a fost reținut de polițiști duminică, fiind acuzat că a spart o locuință din localitatea Moșnița Nouă.
Potrivit celui care deține locuința respectivă, Vuculescu a pătruns împreună cu alți patru oameni în vilă, cu intenția de a fura țevi de cupru, calorifere și scule în valoare de aproximativ 2.000 de euro. „Am văzut patru indivizi care încercau să fugă, am anunțat imediat poliția, care s-a deplasat imediat la fața locului și chiar a reușit să îl prindă pe unul dintre hoți. Aștept acum ca și ceilalți făptași să fie identificați și reținuți”, a declarat proprietarul pentru Ziua de Vest.
Cristian Vuculescu nu mai este antrenor la Poli Timișoara din ianuarie 2010. Cel mai bun rezultat avut de acesta în perioada când antrena echipele de copii de la Poli a fost în urmă cu aproape trei ani, atunci când una din grupele antrenate de acesta a ajuns în finala turneului „Gheorghe Ola” de la Sibiu.
foto: ipj timiș
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER