Bogdan Dumitrescu, fratele lui Ilie Dumitrescu, a fost și el junior la Steaua București, și își amintește perfect chinul cantonamentelor la munte.
Bogdan Dumitrescu, fratele lui Ilie Dumitrescu, a fost invitatul emisiunii CANCAN EXCLUSIV, care va fi difuzată joi la ora 20:00.
Deși Ilie Dumitrescu a ajuns mult mai cunoscut în lumea fotbalului, și fratele său, Bogdan Dumitrescu, a practicat acest sport și tot la Steaua București.
Bogdan Dumitrescu își amintește perfect întâmplările incredibile din cantonamentele de iarnă, sub comanda antrenorului Radu Troi.
„A dat traseul ăsta acolo și îmi era frică de mistreți. Era unul, Lulu, vârf de atac. Eram eu, Lulu, Dragomir Bogdan, Horia, un copil și Dunăreanu. Nu știu cum s-a trezit copilul ăsta să fie cu noi. Am făcut traseul ăsta și după 20 de minute de alergare ne-am așezat la un pârâu, lângă o cabană. N-am transpirat. Am făcut flotări, abdomene, am dat cu apă pe mine. Eu am ajuns ultimul.
Acolo era un colonel bătrân, își nota tot. Cine a dat golul, cum a dat golul. Trebuia să trecem pe la ăla să ne pună o ștampilă în timpul traseului. De ăia despre care știa că aleargă nu se lua, că ăia erau serioși, iar nouă n-avea ce să ne zică, că atunci când era vorba de meci, știa că facem diferența. Și ne-a aliniat. Era un magazioner care ne-a văzut. Iar se pune copilul ăla lângă mine și îi zic: «dacă te întreabă ceva, îi spui că am făcut traseul normal, altfel te-am nenorocit».
Dragomir a spus că a luat-o normal, pe Dunăreanu nu l-a luat în primire. I-am spus eu traseul și a urmat ăla micu’, pe care l-a luat tare: «dacă nu spui adevărul, te bag în p***a mă-tii și te trimit înapoi la Oradea!». S-a schimbat la față ăla, a început să plângă. I-am făcut semn. I-a spus tot. Am mai făcut tura încă o dată și ne-a chemat la el în cameră. Lulu ăsta era foarte haios. Avea o soră care făcea scrimă la școala. S-a jurat pe sor-sa. Radu Troi era irascibil, a luat un ciomag și l-a spart”, a spus Bogdan Dumitrescu, la CANCAN EXCLUSIV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER