Atac asupra FRF: „Nu sunt oameni de fotbal acolo, numai ciudați!”. Adrian Bumbescu tună

Răzvan Burleanu și Gabi Bodescu, în centrul imaginii

Adrian Bumbescu, fostă glorie a roș-albaștrilor și actual antrenor al grupei de juniori U17 a Stelei, îi atacă pe cei din FRF.

Adrian Bumbescu are 13 trofee în cariera de jucător și în trecut a fost antrenor al echipei naționale U16.

„Sistemul Federației este jalnic, au înființat 200 de echipe feminine ca să îl voteze pe Burleanu, nu sunt oameni de fotbal acolo, numai ciudați. Ne trebuie centre de juniori cum era Luceafărul pe vremuri, acum nici meciuri amicale nu putem face, jumătate dintre copii s-au lăsat în ultimele 6 luni de zile”, a spus Adrian Bumbescu, conform realitateasportiva.net.

Adrian Bumbescu: „Cine l-a pus pe Burleanu?”

„Cine l-a pus pe Burleanu? Sunt puși cred după cât dă mai mult unul sau altul. Nici pe selecționer nu poate să îl ajute, îmi aduc aminte că Mircea Sandu mai vorbea cu Pițurcă. Erau ca doi principali, discutau despre sistemul de joc, despre un jucător sau altul”, a precizat Bumbescu.

FRF, gaură uriașă în buget! Federația lui Răzvan Burleanu caută sponsori

FRF este la un pas să se trezească cu o gaură uriașă în buget. Principalul sponsor și-ar fi anunțat retragerea, iar forul condus de Răzvan Burleanu a demarat căutările pentru aducerea unor noi companii alături de instituția care conduce fotbalul românesc. Telekom nu va prelungi contractul scandent la finalul acestui an.

Astfel, FRF va pierde 1 milion de euro, adică o treime din banii veniți din sponsorizări.

Răzvan Burleanu se însoară! Cine e nașul de cununie al șefului FRF

Răzvan Burleanu (36 ani), președintele Federației Române de Fotbal, plănuia să se însoare în acest an, dar pandemia COVID-19 a amânat evenimentul. În aceste condiții, nunta va avea loc anul viitor, iar nașul de cununie va fi un om politic: „Vasile Dâncu va deveni nașul acestuia odată cu botezul fetei șefului fotbalului românesc”.

Răzvan Burleanu conduce Federaţia Română de Fotbal de la data de 5 martie 2014

Publicat: 25 10. 2020, 17:37