FRF încearcă să ajute Corvinul prin încălcarea propriului regulament! CEx a amânat primele două meciuri ale formației lui Maxim pentru a putea efectua schimbarea formei de organizare. Mâna întinsă care spune o poveste primește pomană. Putem ajunge, din nou, la TAS! EXCLUSIV

FRF încearcă să ajute Corvinul prin încălcarea propriului regulament! CEx a amânat primele două meciuri ale formației lui Maxim pentru a putea efectua schimbarea formei de organizare. Mâna întinsă care spune o poveste primește pomană. Putem ajunge, din nou, la TAS!  EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a luat decizia de a amâna primele două etape ale echipei Corvinul Hunedoara, hotărâre care ar trebui să vină în sprijinul ardelenilor pentru a obține dreptul de promovare la finalul ediției 2024-2025. Demersul CEx se bate, însă, cap în cap cu prevederile în vigoare ale Regulamentului de Organizare a Activității Fotbalistice. Mai mult, CEx pare că nu a luat în calcul un simplu detaliu: indiferent de rezultatul dublei cu Rijeka din Europa League, hunedorenii rămân în cupele europene pentru încă o dublă, de data asta în Conference League. În aceste condiții există riscul ca fotbalul românesc să ajungă, din nou, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Ajungem, din nou, la TAS? FRF încalcă ROAF și întinde „o mână ruptă” Corvinului după ce Comitetul Executiv a hotărât să amâne primele două jocuri ale ardelenilor din campionat pentru a le facilita schimbarea de statut. EXCLUSIV

Corvinul Hunedoara, echipa revelație a fotbalului românesc, produce, pe lângă performanțele demne de toată reverența, situații bizare în organizarea competițiilor în care alb-albaștrii sunt implicați. După ce au câștigat Cupa României din postura echipei de ligă secundă și a obținut, astfel, calificarea în cupele europene, ardelenii au devenit prizonieri în măruntaiele regulamentelor. Interne și internaționale. Cum clubul este de drept public și, într-o asemenea postură, nu are drept de promovare, participarea în cupele europene nu i-a mai permis schimbarea statutului. O modificare pe care clubul a anunțat-o încă de anul trecut, în vederea sezonului 2024-2025. Totul pleacă de la menghina licențierii pentru Europa. Pentru a evolua în competițiile continentale, clubul nu poate să își schimbe forma de organizare în ultimii trei ani.

În aceste condiții, prezența în Europa League, unde formația lui Florin Maxim a depășit primul tur preliminar după ce i-a eliminat de maghiarii de la Paksi, ține echipa de lângă furnale captivă, conform regulamentelor interne, în actuala formă de organizare, club de drept public.

Dar să revenim la decizia Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal din data de 23 iulie. Una cel puțin ciudată în raport cu propriile regulamente. Aici facem referire – și o să revenim-, la ROAF.

Propunerea FRF votată în CEx se bate cap în cap cu ROAF

Prin Decizia Comitetului Executiv al FRF din 23 iulie 2024 s-a aprobat:

„Amânarea primelor două jocuri ale CS Corvinul 1921 Hunedoara din cadrul Ligii a 2-a, astfel încât, în situația în care clubul părăsește competițiile europene anterior etapei a 3-a din cadrul Ligii a 2-a, să se poată aproba solicitarea sa privind modificarea formei juridice”.

Răzvan Burleanu, președintele FRF, a comentat decizia la scurt timp după încheierea CEx.

Trebuie să recunoaștem că suntem impresionați de parcursul clubului Corvinul Hunedoara în ediția precedentă din Cupa României, dar și de calificarea în turul al doilea din Europa League. De aceea, ca urmare a inechității determinate de prevederile legislației în termen, aceeași prevedere care nu permite clubului Steaua București să promoveze, Comitetul Executiv de astăzi a luat decizia de amânare a primelor două etape din următorul sezon, astfel încât clubul să își poată schimba forma de organizare din drept public în drept privat, dacă se va opri în turul trei al Conference League, înainte de începerea competiției din Liga a 2-a ”, a punctat Răzvan Burleanu

„10 zile anterior datei la care urmează a începe competiția la care participă clubul solicitant”

Așa cum spunem, decizia CEx, care pare că vine în sprijinul Corvinului, se bate cap în cap cu regulile în vigoare conform ROAF. Ce spune ROAF?

Prin Decizia Comitetului Executiv al FRF din 3 iulie 2019 s-a decis că:

„Aprobă cu unanimitate de voturi ca cluburile de drept public din Liga a 2-a pot cesiona activitatea către un club de drept privat cu cel puțin un sezon competițional anterior obținerii dreptului de promovare (pentru evitarea oricărui dubiu cesiunea se poate face în pauza competițională anterioară sezonului 2019/2020, clubul de drept privat având drept de promovare la finalul sezonului 2019/2020”.

Pentru a avea dreptul de promovare în Liga I în sezonul 2025/2026, un club de drept public din Liga a II trebuie să cesioneze activitatea către un club de drept privat în pauza competițională dintre sezoanele 2023/2024 și 2024/2025. Pentru CS Corvinul 1921 pauza competițională din anul 2024 este perioada de referință.

Prin Decizia Comitetului Executiv din 13 iulie 2023 s-a modificat ROAF în sensul:

  • Articolul 4.5.2
  • „Vor fi considerate modificări acceptate ale structurii juridice a unor cluburi, de exemplu: cesiunea dreptului de participare de la un club de drept public către un club de drept privat, doar în situația în care clubul de drept privat are sediul în aceeași localitate cu clubul de drept public, iar cesionarea activității se efectuează în scopul obținerii dreptului de promovare în Liga 1”
  • Articolul. 4.6
  • „Orice cerere adresată FRF, având drept obiect modificarea formei juridice sau a structurii unui club precum și/sau oricare dintre operațiunile arătate la alin. precedent, însoțită de documentele aferente, este analizată de Direcția Juridică a FRF, care emite un aviz juridic cu propunerea pentru aprobarea sau respingerea cererii de către Comitetul Executiv al FRF. O astfel de cerere poate fi introdusă numai în perioada 1 – 30 iunie a fiecărui an. Cluburile interesate sunt obligate să însoțească cererile cu acte juridice și alte documente care să le susțină și, la solicitarea FRF, să le completeze, cu cel puțin 10 zile anterior datei la care urmează a începe competiția la care participă clubul solicitant. În caz contrar, cererea urmând a fi respinsă”.

Așadar, un club trebuie să depună cererea pentru modificarea formei juridice în perioada 1-30 iunie a fiecărui an. Întrucât Decizia Comitetului Executiv al FRF din 23 iulie 2024 menționează eventuala aprobare a unei cereri care a fost depusă de CS Corvinul 1921 se poate accepta că aceasta a fost depusă în termen. Totuși, foarte important, prevederile imperative ale ROAF impun ca această cerere să fie completată cu cel puțin 10 zile anterior datei la care urmează a începe competiția la care participă clubul solicitant! Nu primul meci în care este angrenat clubul solicitant! În acest context, soluția regulamentară nu pare a fi amânarea meciurilor Corvinului și, mai degrabă, modificarea ROAF sau amânarea startului ligii secunde.

Sancțiunea prevăzută de ROAF este drastică și nu comportă  interpretare: „în caz contrar, cererea urmând a fi respinsă”

În cadrul CEx din 23 iulie a fost fixat și programul ligii secunde pentru ediția 2024-2025. Astfel, competiția Liga a II-a începe la data de 03.08.2024. Prin urmare, înscrisurile complete ce susțin cererea de modificare a formei juridice depusă de CS Corvinul 1921 trebuiau depuse până cel mai târziu la data de 24 iulie 2024.

© FOTO: Valentin MACREA/SPORT PICTURES

Cristi Tănase, președinte Concordia Chiajna și membru CEx: „Am votat pentru, dar am spus că este o situație destul de delicată”

Cristi Tănase, membru în CEx și președintele Concordiei Chiajna, una dintre echipele contracandidate ale Corvinului la promovare, a votat, cu mult fair-play, „pentru” propunerea juriștilor FRF. Totuși, Tănase admite că situația este bizară și suportă modificări.

„Am votat pentru amânarea meciurilor și a fost o formă de a ajuta. Până la urmă așa este, ne dăm puțin peste mână, este vorba de acest enunț: «înainte de începerea competiției». Toți am votat pentru performanța asta deosebită, este vorba, până la urmă, de România. A rămas să vedem ce se întâmplă după dubla manșă (n.r. cu Rijeka), dar știu, așa este, ROAF spune că «înainte de startul competiției» și a rămas să mai discutăm, poate, într-un Comitet de urgență. Suntem undeva la mijloc acum și într-o situație destul de… cum nu mai fost până acum în fotbal. Ce am votat noi nu schimbă nimic. Dar să vă puneți și dumnevoastră în situația noastră, dacă nu am fi votat și nu am fi apreciat performanța făcută, poate presa spunea că suntem nu știu cum!? La momentul actual nu putem spune că nu respectăm regulamentul, mai avem timp să-l respectăm, corect, nu? Aici e vorba de a răsplăti o performanță, poate și noi o să fim contracandidatul lor, dar cel mai bun să câștige. Este o chestiune alunecoasă, e adevărat, cred că săptămâna viitoare se va găsi o soluție să încercăm, într-un fel, nici să nu încălcăm regulamentul, să-l respectăm, dar să-i și ajutăm. Am și spus în CEx că este o situație destul de delicată”, a spus oficialul ilfovenilor pentru ProSport.

Dani Coman, președinte FC Argeș: „Cred că această decizie, la TAS, nu poate sta în picioare niciodată”

Și Dani Coman, președintele FC Argeș, a luat atitudine în legătură cu decizia CEx și a transmis că, deși respectă foarte mult performanța Corvinului, poate fi de acord cu hotărârea luată:

Apreciz rezultatele Corvinului atât în competițiile interne, cât și externe, au demonstrat că sunt o echipă bună, care se poate lupta chiar cu formațiile din Liga 1. Cât despre această decizie a CEx, în primul rând, ar trebui să existe egalitate de șanse în momentul începerii competiției. Și aici putem discuta chiar de integritatea competiției, situație neîntâlnită până acum în istoria fotbalului românesc, ca unei echipe să i se amâne primele două jocuri! Putem favoriza pe cineva, dar fără a crea avantaje, în momentul în care începem competiția ar trebui ca șansele să fie egale. Apoi, decizia se bate cap în cap cu ROAF-ul! Există o perioadă în care orice club își poate schimba statutul, dar din păcate pentru ei, Corvinul nu se încadrează. Ce ar însemna ca, la finalul campionatului, o formație să mai joace, unde ar mai fi egalitatea de șanse? Și aici vorbim de integritate. Înțeleg, repet, să favorizăm, dar fără să aducem avantaje. Cred că această decizie, la TAS, nu poate sta în picioare niciodată”- Dani Coman, președinte FC Argeș

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Minus 300.000€ pentru Ianis Hagi
Minus 300.000€ pentru Ianis Hagi
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Ciclonul polar loveşte România în noaptea de sâmbătă. 7 judeţe intră sub cod galben de ninsori şi viscol
Ciclonul polar loveşte România în noaptea de sâmbătă. 7 judeţe intră sub cod galben de ninsori şi viscol
Astăzi este SOLSTIȚIUL! Ce să NU faci în cea mai scurtă zi din an
Astăzi este SOLSTIȚIUL! Ce să NU faci în cea mai scurtă zi din an
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Călin Georgescu a fost EXCLUS: Mă întreb atunci de ce am făcut aceste alegeri
Călin Georgescu a fost EXCLUS: Mă întreb atunci de ce am făcut aceste alegeri
VIDEO Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania
VIDEO Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a…
×