FRF, prima reacție după ce numele celor 10 antrenori luați în calcul pentru echipa națională a României au fost dezvăluite. „Nu e corect!”
Andrei Vochin, consilierul lui Răzvan Burleanu la FRF, a oferit o primă reacție după ce au fost publicate numele celor 10 antrenori luați în calcul pentru echipa națională a României.
Federația Română de Fotbal este în căutarea unui nou selecționer, toate acestea după ce Mirel Rădoi nu a dorit să semneze prelungirea contractului, iar Gică Hagi, Dan Petrescu și Răzvan Lucescu l-au refuzat pe Răzvan Burleanu.
Miercuri, 22 decembrie, a avut loc o ședință în cadrul Comitetului Executiv, iar acolo s-a făcut o listă cu cei 10 antrenori care să fie luați în calcul pentru postul de selecționer al echipei naționale a României.
FRF, prima reacție după ce numele celor 10 antrenori luați în calcul pentru echipa națională a României au fost dezvăluite
La scurt timp după ce s-a încheiat ședința Comitetului Executiv, numele celor 10 antrenori aflați pe lista Federației Române de Fotbal au fost dezvăluite, lucru care nu a fost pe placul lui Andrei Vochin, consilierul președintelui Răzvan Burleanu.
„Am făcut o listă, pe care au fost niște nume la nivelul Comisiei Tehnice. Nu e corect că au apărut cele 10 nume, din partea cui a dat-o. S-au strâns rezultatele, echipa de negociere e formată din președinte și din directorul tehnic. Am înțeles că cei de pe listă vor fi contactați, toți. Sunt 15-16 oameni în Comisia Tehnică. Vor totaliza voturile și cei cu cele mai multe voturi vor fi contactați”, a spus Andrei Vochin la Telekom Sport.
Iată lista cu cei 10 antrenori aflați pe lista FRF pentru postul de selecționer:
- Adrian Mutu (liber de contract)
- Ladislau Boloni (liber de contract)
- Costel Gâlcă (Al Hazem)
- Liviu Ciobotariu (FC Voluntari)
- Laurențiu Reghecampf (Universitatea Craiova)
- Daniel Isăilă (FC Baniyas)
- Victor Pițurcă (liber de contract)
- Edi Iordănescu (liber de contract)
- Emil Săndoi (Chindia Târgoviște)
- Adrian Ursea (liber de contract)