Chiar dacă Universitatea Craiova a primit câștig de cauză din partea Curții de Apel București privind dezafilierea dictată în urmă cu un an de FRF și ar fi trebuit să fie reprimită în liga a II-a, forul suprem al fotbalului românesc anunță că nu va modifica absolut deloc situația actuală. Într-un comunicat remis pe site-ul oficial, federalii îi transmit lui Adrian Mititelu că nimic din ceea ce dorește nu va fi pus în aplicare decât după o eventuală decizie favorabilă din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Imediat, a apărut și prima reacție a Universității Craiova, exprimată de vicepreședintele Vlad Roșca. Acesta spune că decizia Curții de Apel este executorie și că prin întârzierea aplicării ei FRF nu caută altceva decât să mai țină gruparea olteană în afara competiției încă un an.
1. Am castigat un proces, decizia este executorie, prin care FRF este OBLIGATA sa ne repuna in situatia anterioara excluderii. Inca o data, ESTE O OBLIGATIE PRIN LEGE! NU UN MOFT SAU O FAVOARE!!! Cum o fac, nu stiu, insa toata lumea doreste ca echipa sa joace! Dar pentru asta, trebuie ca FRF sa respecte decizia CAB si sa gaseasca o solutie! Ori ei ce fac?! Ne dau un comunicat in seara asta pe siteul frf in care spun ca nu vor discuta nimic! Ori nu poti sa furi o masina, esti dovedit ca ai furat-o in justitie si sa dai doar schimbatorul de viteze inapoi!!! Pe care si ala il dai din gura, pe la tv, nu si pe hartie!!! De ce? Ca sa mai intoxice lumea, dar oficial nu ne-au trimis nicio adresa, nimic! CUM POT SA REFUZ CEVA CE NU MI S-A OFERIT?! Si mi s-a conferit printr-o sentinta judecatoreasca? Mai mult, dau comunicate in care sfideaza atat clubul, cat si decizia CAB! Ei sunt prinsi ca au furat si tot ei o fac pe-a legiuitorii?! Mai lipseste sa ne cerem si scuze ca am fost exclusi si ca am castigat la CAB, ca sa fie ei multumiti sau cum ?!? Aici nu discutam de ce vrea x, y sau z, ci de o HOTARARE JUDECATOREASCA! Cert este un singur lucru: daca nu o vor pune in aplicare, isi fac viata infinit mai grea si-si mai atarna un streang de gat.
2. Sandu Boc bate campii cu gratie. Noi castigam pe legi, ei vorbesc in continuare de regulamente. Pai tu nu ma repui in drepturi si ma ameninti ca ma duc in judet? Pe ce motiv sa intru eu de la judet cand tu nu respecti o sentinta judecatoreasca EXECUTORIE?! Ei stiu foarte bine lucrul asta, insa de dragul diversiunilor, arunca fel si fel de prostii pe piata! Baietii astia se cred mai destepti decat instantele civile! Si au in continuare impresia ca ne judecam la comisia lui Mitica!
Un lucru este cert: FRF asteapta motivarea sentintei si se folosesc de tertipul asta ca nu a fost comunicata motivarea ca sa nu puna in executare decizia luata de CAB. Si dupa ce o vor primi, vor face si recurs.
Dar ce e trist si grav este ca, cu fiecare zi in care noi nu suntem repusi in situatia anterioara excluderii, va fi si mai greu sa avem timp sa intram in competitie anul asta. Si de suferit va suferi toata lumea: moral suporterii si clubul, iar material FRF.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER