Fug jucătorii de Astra? Unul dintre fotbaliștii lui Ioan Niculae vrea să joace la Rapid: „Aștept ofertă”

Situația de la Astra Giurgiu nu este deloc roz din punct de vedere financiar, iar jucătorii se gândesc deja să se transfere la alte echipe.

Alexandru Dandea (32 de ani), fundașul Astrei, a recunoscut că și-ar dori să joace pentru Rapid București, echipă care evoluează în prezent în Liga 2. Fotbalistul a mărturisit că tatăl său este cel care i-a insuflat această dorință și le bate un apropo oficialilor din Giulești: „Aștept ofertă”.

„Acum două zile m-am uitat la acel meci din Giuleşti, în care Rapidul a bătut cu 5-1. M-am uitat şi la dubla din Cupa UEFA. Acolo nu a fost prea bine, dar n-am ce să fac. Sincer, mi-aş dori să joc la Rapid, asta e şi dorinţa tatălui meu. Am vorbit cu el şi mi-a spus că şi-ar dori să mă vadă jucând în Giuleşti. Aştept ofertă. Nu ştiu, mai am contract cu Astra. Dar în fotbal nu ştii niciodată”, a spus Alexandru Dandea, la Telekom Sport.

Alexandru Dandea a jucat în cariera sa la Turnu-Severi, Dinamo București, Goverla (Ucraina), Metalul Reșița, Hermannstadt, Astra Giurgiu și a adunat peste 120 de meciuri în Liga 1.

Alături de giurgiuveni fundașul central a câștigat și un titlu de campion, în sezonul 2015-2016.

Publicat: 17 04. 2020, 13:32
Actualizat: 17 04. 2020, 13:33