Fundașii lui Dinamo, groggy la golul lui Virgil Ghiță. Ricardo Grigore a greșit grav | VIDEO
Viitorul Constanța a deschis rapid golul pe teren propriu la meciul jucat împotriva celor de la Dinamo Bucuești, iar fundașii lui Adrian Mihalcea au fost groggy la golul înscris de Virgil Ghiță.
Virgil Ghiță a deschis scorul în minutul 17 al meciului jucat de FC Viitorul împotriva celor de la Dinamo București. Fundașul lui Gică Hagi a înscris cu o lovitură de cap superbă, din pasa lui Andrei Ciobanu.
Fundașii lui Dinamo, groggy la golul înscris de Virgil Ghiță
Deși se află pe loc de retrogradare și ar trebui să se monteze pentru a câștiga puncte, echipa antrenată de Adrian Mihalcea nu își revine din pasa proastă prin care trece și fundașii lui Dinamo s-au făcut din nou de râs la golul înscris de Virgil Ghiță. VIDEO
Virgil Ghiță trebuia să fie ținut de Ricardo Grigore, fotbalist care a greșit și la partida jucată de Dinamo București împortiva celor de la FCSB, scor 0-3, în semifinalele Cupei României. Internaționalul român U21 nu a fost pe fază, iar Virgil Ghiță a înscris fără probleme.
Virgil Ghiță e dorit de Gigi Becali la FCSB, iar fundașul Viitorului a impresionat de la reluarea sezonului 2019 – 2020. Acesta a ajuns la patru goluri înscrise după pandemia de Covid-19, iar toată echipa FCSB-ului a marcat tot 4 goluri în această perioadă.
Echipele de start de la Viitorul – Dinamo:
- Viitorul – Tordai, Dussaut, Mladen, Ghiță, Boboc – Ciobanu, Artean, Achim, Iancu, Rivaldinho, Matei
- Dinamo – Straton – Sorescu, M. Popescu, Puljic, Skovajsa – Lazăr, R. Grigore, Răuță, Fabbrini – R. Moldoveanu, Montini
Dinamo București se alfă pe ultimul loc în clasamentul din play-out-ul Ligii 1, cu 17 puncte, la egalitate cu Chindia Târgoviște și la patru puncte distanță de FC Hermannstadt, echipă care nu se află în pericol de retrogradare.