Gabi Balint, povești fabuloase despre „minunea” de la Sevilla. Românii s-au temut că vor fi otrăviți, echipament de la Apaca pentru finală, apă cu zahăr pe păr la întâlnirea cu Nicolae Ceaușescu

Pe 7 mai se împlinesc 34 de ani de la meciul în care Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni. A trecut multă vreme, dar eroii de atunci își aduc aminte, cu mare plăcere și lux de amănunte, poveștile de la momentul care le-a schimbat viața. Gabi Balint a dezvăluit că delegația campioanei României s-a dus la Sevilla cu bucătar și mâncare de acasă și a povestit că Steaua a fost la un pas să joace finala în echipament de la Apaca.

Helmut Duckadam a fost eroul finalei de la Sevilla. A apărat patru lovituri de la 11 metri și a intrat în „Cartea Recordurilor”. Gabi Balint și-a adus aminte ce tensiune a fost înaintea partidei. Erau ședințe peste ședințe, cu cei de la minister, iar presiunea se simțea peste tot.

„Cei din conducerea ministerului veneau des la noi, chiar și ministrul. Erau lângă noi și la bine și la rău… Veneau de multe ori și ne criticau. Nu era ușor pentru că aveam o anumită teamă, în perioada respectivă, mai ales față de cei din minister.

Este adevărat că îl aveam și pe Valentin Ceaușescu. A fost ca un psiholog pentru noi. El ne susținea mereu, el a crezut mereu în noi… chiar și în momentele în care noi nu mai credeam. «Sunteți prea buni, nici nu știți cât de buni sunteți», așa ne spunea mereu”, a declarat Gabi Balint.

Steaua a luat echipament de la Apaca în Spania

Fostul atacant a dezvăluit că înaintea partidei a mai existat o problemă. UEFA a decis ca FC Barcelona, considerată echipă gazdă, să joace în alb și albastru.

„Țin minte că am făcut două antrenamente pe stadionul 23 August în nocturnă pentru că meciul urma să se desfășoare seara. UEFA a hotărât ca FC Barcelona, fiind echipa gazdă, să joace în roșu și albastru, iar noi în alb. Numai că noi nu aveam tricouri albe și conducerea a luat unele de la Apaca și ne-am antrenat cu ele, ca să ne obișnuim.

Doar că după primul antrenament le-am dat la spălat și după aceea nu ne-au mai încăput. A trebuit să renunțăm la ele și ne-am pregătit în echipamentul nostru”, a declarat Helmut Duckadam la TVR Sport.

„Nu ne-a convenit. Noi jucam mereu în roșu și albastru și nu ne-a picat bine că trebuie să jucăm în alb. Clubul a comandat imediat echipament din Germania, acolo era firma de unde ne aprovizionam, dar a fost aproape să nu ajungă. A ajuns direct la Sevilla.

Noi, în România, ne-am antrenat în echipament alb, confecționat la Apaca. Țin minte că luasem de la Apaca un echipament de rezervă, dar până la urmă, cel din Germania a ajuns cu câteva ore înaintea meciului”, și-a amintit și Balint.

Bucătar și vin din România, freza aranjată cu apă și zahăr

Steaua s-a pregătit foarte bine pentru acel meci. Conducătorii s-au gândit la o mulțime de pericole. Au luat cu ei un bucătar, mâncare și chiar câteva sticle de vin bun.

„Am luat cu noi mâncare și chiar un bucătar, ne gândeam să nu ne pună cineva ceva în farfurie. Am luat cu noi și vin românesc… Ne gândeam că avem o mică șansă să câștigăm, iar băutura era scumpă în Spania. Cei de acolo ne arătau degetele. Noi credeam că ne salută, dar ei erau convinși că luăm cinci”, a povestit amuzat fostul atacant.

Gabi Balint și Marius Lăcătuș au marcat golurile Stelei de la 11 metri. Au povestit că au luat mingea cu mult curaj și au executat. Mai mari emoții au avut la întâlnirea în care Nicolae Ceaușescu i-a premiat pe jucători.

„Țin minte că eu și Lăcătuș aveam părul mare și trebuia să ne tundem, dar nu prea doream. Am dat părul cu apă și cu zahăr, ca să-l ascundem”, a mai declarat Balint la TVR Sport.

Publicat: 04 05. 2020, 16:50