Dezvăluirile lui Mircea Lucescu au pornit la vale o adevărată avalanșă a amintirilor. Il Luce crede că Dinamo devenise mai populară decât Steaua înainte de Revoluție. Gabi Balint are porția lui de nostalgii și amintiri.
Provocat de Mircea Lucescu, Gabi Balint readuce pe tapet rivalitatea dintre Steaua și Dinamo, marile echipe din primul eșalon al fotbalului românesc.
Fostul atacant al Stelei și al naționalei, Gabi Balint nu crede că echipa din Ghencea era avantajată mai mult decât rivalii din Ștefan cel Mare. Dimpotrivă, spune marcatorul de la Sevilla!
„Mircea Lucescu, Stoica, Pițurcă … știu mai multe lucruri. Eu eram destul de tânăr și nu prea știu multe să comentez. Dar știu că Dinamo încerca pe multe căi să ne facă o concurență neloială. Au mai inventat și două echipe ca să aibă amicale, Victoria și Flacăra Moreni. Se știa clar că Dinamo avea două echipe prietene.
Aveam și noi pe Scornicești. Le-am dat 9-1 și la meciul de la ei ne-am luat la bătaie la vestiare. Întrebați-l pe Lăcătuș, că el a împărțit câțiva pumni pe acolo”, a dezvăluit Gabi Balint la Digi Sport.
Prezent în studio, Ilie Dumitrescu a confirmat cele spuse de Gabi Balint: „A fost un mic incident, chiar înainte de Revoluție, undeva prin decembrie”.
Gabi Balint și-a amintit și de ambiția lui Anghel Iordănescu, cel care venea cu bani din buzunar pentru a supramotiva jucătorii. „Ne-a dat câte o mie, două primă”.
„Cu noi nu trebuiau să stea drepți echipele. Efectiv, pe noi ne rugau să nu le dăm multe goluri. Le dădeam câte 10-11 goluri.
Aveam primă de gol. De la trei goluri în sus. A venit și Iordănescu, care a adus bani de acasă. A venit înainte de meciuri importante și ne-a dat câte o mie, două primă. Nea Puiu nu se dădea la o parte, când era vorba de performanțe, dădea și cămașa de pe el.
Rivalitatea asta cu Dinamo pe noi ne-a ajutat, ne-a întărit și mai mult. Chiar dacă ei aveau cele două echipe prietene, pe noi ne înrăia și mai mult”, a mai spus Gabi Balint.
Mircea Lucescu spune că fosta lui echipă devenise mai iubită în rândul suporterilor, deși Steaua câștigase Cupa Campionilor Europeni, singurul trofeu câștigat vreodată de o echipă românescă:
„Bine, lumea iubește echipele care joacă frumos, care câștigă. Se ajunsese ca în ’90 să fie mai populară Dinamo, să aibă suporteri mai mulți decât avea Steaua, fiindcă noi jucam frumos și înscriam o mulțime de goluri”, a declarat Mircea Lucescu în GSP.
Mircea Lucescu a dezvăluit că a condus antrenamentele Stelei și că le-a cumpărat jucătorilor din Ghencea, ghetele de fotbal cu care au reușit să învingă Spartak pe gheața de la Moscova.
Jos pălăria în fața lui nea Mircea! Acum am aflat că el ne-a procurat ghetele de la Moscova! Gabi Balint
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER