Gabi Enache, la un pas să revină în Liga 1 | EXCLUSIV

gabi-enache-revine-liga-1
Vezi galeria foto - 4 poze

Gabi Enache e aproape de revenirea în Liga 1. Conform surselor ProSport fostul fundaș al FCSB a fost contactat de mai multe echipe din prima ligă autohtonă.

Ex – internațional este deschis discuțiilor, mai ales că în cadrul actualului său club, Zhetysu Taldykorgan (Kazahstan), există mai multe neînțelegeri, inclusiv de ordin financiar.

În aceste condiții, fostul apărător al celor de la FCSB e dispus să încheie acum contractul! Din câte se pare ar putea semna cu una dintre nou promovatele în Liga 1, Craiova sau Rapid.

Gabi Enache, la un pas să revină în Liga 1

Gabriel Enache a semnat în martie cu Zhetysu, iar acordul, conform siteului de specialitate transfermarkt, expiră vara viitoare.

Jucătorul de 30 de ani e cotat la 200.000 de euro, topul carierei fiind de 2.3 milioane de euro în 2014, și e dispus să revină în Liga 1.

El a evoluat la Dacia Mioveni, Astra, FCSB, Rubin Kazan, Partizan, Dunărea Călărași sau Qyzyljar, iar mutarea la Zhetysu a fost benefică financiar! Salariul lunar al lui Gabi Enache e de 25.000 de euro.

Înainte de a semna cu trupa din Kazahstan, Enache preciza: „Au fost şi variante din Liga 1, dar nu au fost foarte bune din punct de financiar pentru mine. Și nici nu simțeam că eram dorit foarte mult. Dacă nu există dorință totală din partea echipei respective, evit să merg. Am semnat zilele trecute cu Zhetysu, care anul trecut a terminat campionatul pe locul șase. Acolo fotbalul e pe forţă, dar am mai fost și o să îmi fie mai uşor să mă adaptez. Ştiu acum cum stau lucrurile”.

De asemenea, despărțirea de FCSB – ce s-a produs în ianuarie 2021 – nu a fost prea plăcută. A jucat extrem de puțin și a dezvăluit de ce a fost atât de dezamăgit de experiența trăită la echipa finanțată de Gigi Becali. „Am ajuns la șase dimineaţa la baza echipei, iar apoi am jucat, seara, în Europa League. Mi-am dorit foarte mult să joc pentru FCSB şi într-o competiţie ca Europa League. Nu am stat să mă gândesc foarte mult, nu mi-a păsat nici financiar, dar nu voiam să semnez pe două meciuri. Te simţi folosit” explica Gabi Enache, fundaș ce a jucat în două perioade pentru FCSB.

 

 

 

Publicat: 27 06. 2021, 13:11
Actualizat: 27 06. 2021, 13:49