Gabi Mureșan a sărit în apărarea fostului său coleg de cameră din Gruia, Alin Minteuan, cel care a intrat în conflict cu oficialii echipei campioane, dar și cu Dan Petrescu.
Fostul „secund” al lui Dan Petrescu a refuzat amânarea plății unor restanțe, fapt ce a făcut să fie trecut pe line moartă de către conducere. În locul lui Alin Minteuan a fost adus Costin Curelea.
Ulterior, între Alin Minteuan și Dan Petrescu a avut loc un schimb de replici, iar Gabi Mureșan consideră că „Bursucul” trebuie să se gândească că nu toți foștii fotbaliști au situația lui financiară. „Tot respectul pentru cariera de fost mare fotbalist și internațional a lui Dan Petrescu, tot respectul pentru cariera de antrenor de până acum, dar Alin Minteuan merită să fie tratat și el cu respect.
Este un fost căpitan al CFR-ului, iar colegul meu de cameră nu este un mincinos. La unele discuții a fost de față de față și soția lui Alin…Îl cunosc bine, vă repet: mi-a fost coleg de cameră la CFR, dar și antrenor!
Dan Petrescu ar fi lucrat vreodată la CFR Cluj în condițiile în care a lucrat Alin în tot acești ani? Nu toată lumea a câștigat în cariera de jucător cât Dan Petrescu ca să poți accepta să tot fii păcălit cu unele restanțe la nesfârșit. Dan trebuie să se gândească că a luat unul dintre titlurile câștigate la Cluj pe munca lui Conceicao, a băieților, dar și a lui Minteuan. Dacă Alin era lăsat să își ducă treaba până la sfârșit, nu pierduse niciun meci, fiți siguri că și el putea să câștige din postura de antrenor principal acel campionat.
După părerea mea ei nu trebuie să se mai certe prin presă, iar Dan dacă nu îl mai plăcea pe Alin, atunci era frumos să îi spună în față că nu îl mai vrea în staff și cu asta basta.
Nu trebuie să cauți motive ca să îl aduci pe Curelea în locul lui Alin atât de repede. Consider că tot circul ăsta a fost premeditat și îmi pare foarte rău de Minteuan. Nu uitați că el a fost mereu la greu în prima linie pentru CFR Cluj. Dan putea să le facă loc ambilor în staff, nu să procedeze așa”, a spus Gabi Mureșan pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER