Gabi Tamaș a dat-o la întors după ce la finalul meciului Dinamo – FC Voluntari, scor 3-2, a anunțat că trupa din „Ștefan cel Mare” nu mai există pentru el.
Imediat după finalul meciului pierdut de FC Voluntari pe terenul celor de la Dinamo București, scor 2-3, Gabi Tamaș, cel care este și președintele grupării din Ilfov, a spus trupa „câinilor” nu mai există pentru el.
Reacția lui Gabi Tamaș a venit după ce a fost primit cu ostilitate de către suporterii lui Dinamo pe stadionul din „Ștefan cel Mare”, dar fotbalistul s-a răzgândit a doua zi.
Fostul internațional român recunoaște că a vorbit la supărare și că Dinamo va avea mereu un loc în sufletul său, dar i-a taxat pe suporterii din „Ștefan cel Mare”.
„Poate că eram la cald, supărat după meci și am spus că, pentru mine, Dinamo nu mai există. Acolo sunt amintirile mele, pe care nu le pot șterge nici din suflet, nici din memorie. Nici eu, dacă aș vrea, nici injuriile unora. Însă e păcat, e mare păcat că, de fiecare dată când intru pe teren, trebuie să aud aceleași lucruri.
Sunt om și poate m-am săturat. Pe stadion mă înjuri și, după, când ne întâlnim pe stradă, facem poze. Cum vine asta? Eu nu pot să înțeleg. Și dau exemplul ăsta pentru că m-a înjurat tot stadionul. Chiar așa, tot stadionul? Îți spun ceva, cum vrem noi să ridicăm fotbalul românesc, cum vrem să creștem?
Eu m-am întors acasă, am acceptat să mai joc în campionatul românesc un an sau doi. Pentru ce? Să mă injure tot stadionul? Nu mai bine mergeam în străinătate și îmi încheiam cariera acolo? La asta mă gândesc, asta mă macină. Și pe mine și, poate, pe alții ca mine, care au acceptat să revină în țară”, a spus Gabriel Tamaș, pentru Playsport.ro.
„Eu nu vreau să vorbesc despre Dinamo. Fanii mă iubesc, tot stadionul mă iubește, le mulțumesc pentru urările făcute, mergem înainte. Chiar nu mă interesează de Dinamo, datorită faptului că m-au încurajat suporterii, pentru mine nu mai există. Le mulțumesc mult!”, a declarat Gabi Tamaș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER