Gabi Tamaș nu concepe să o vadă pe FC Voluntari în Liga 2: „Nu putem să ne gândim la asta!”
FC Voluntari tremură pentru menținerea în Liga 1! Ilfovenii se pregătesc pentru o dublă manșă la baraj, iar Gabi Tamaș nu concepe să-i vadă pe ilfoveni în Liga 2.
Fostul mare internațional român crede că FC Voluntari merita să o bată pe UTA (0-0), însă nici victoria n-ar fi ajutat echipa lui Tamaș să evite emoțiile barajului.
În schimb, Astra Giurgiu și Poli Iași vor ajunge în Liga 2 și au șanse mari să nu mai ia startul în noul sezon, pe fondul problemelor financiare.
Gabi Tamaș, după ce FC Voluntari a ajuns la baraj: „Poate prind o zi extraordinară”
Gabi Tamaș nu vrea să audă de retrogradarea celor de la FC Voluntari, formație care a mai trecut prin emoțiile barajelor, salvându-se de multe ori în ultimul moment.
„Am început puțin mai slab meciul, meritam să câștigăm. Păcat, dar am înțeles că și celelalte nu ne-au ajutat. Trebuie să ne pregătim bine și să batem la baraj. Sper să nu fie vreo surpriză, nu se știe niciodată. E soarta unui club de fotbal, nu putem să ne gândim că pierdem. Poate prind o zi extraordinară și le intră totul. Barcelona bătea orice și acum pierd și cu echipe mai mici”, a spus Gabi Tamaș.
„Dacă rămânem în Liga 1, el mai are contract un an cu noi. Cum îl cunosc pe Gabi, cred că va rămâne. Nu cred că va mai vrea să plece în altă parte. Cu el avem o înțelegere, dacă va dori să plece, nu ne vom opune. El s-a dăruit, a fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei. Dacă pierdeam cu Astra, aveam șanse mari să ne ducem direct în Divizia B”, a declarat Ioan Andone, la PRO X.